CCA a sancţionat mai mulţi operatori de cablu pentru abateri de la oferta de programe
18:07 | 10.02.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Consiliul Coordonator al Audiovizualului a sancţionat astăzi mai mulţi operatori de cablu pentru că nu respectă oferta de servicii de programe aprobată de autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului, iar Întreprinderii „FOCUS-SAT” SRL i-a suspendat autorizaţia de retransmisie pe o perioadă de şase luni, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenţie, Mariana Onceanu-Hadîrcă, membru al CCA, a afirmat că abaterile au fost depistate în urma controalelor activităţii distribuitorilor de servicii din municipiile Chişinău şi Bălţi şi din raioanele Ialoveni, Hînceşti, Străşeni, Nisporeni, Călăraşi, Ungheni, Basarabeasca, Taraclia, Cahul, Sîngerei şi Drochia.
Potrivit sursei citate, pentru încălcări grave şi repetate ale legislaţiei audiovizuale, CCA a decis suspendarea autorizaţiei de retransmisie pentru o perioadă de şase luni companiei „FOCUS-SAT” SRL. Întreprinderile „ART-CLUB” SRL, „Dănis” SRL, „IVELCOR-TV” SRL, „BAS-DIGITAL” SRL şi „NORDGRUP–TV” au fost avertizate public, iar societăţile cu răspundere limitată „ELECHSERVICE-GRUP”, „MODUMTEH”, “RAVIVALNIS” şi „ILIXAR-BIS” – amendate.
Tot în şedinţa de astăzi CCA a anunţat un concurs pentru utilizarea frecvenţelor radio şi a canalelor TV disponibile şi disponibilizate, precum şi pentru cele venite prin aviz de la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.