Un laborator pentru pregătirea specialiștilor în domeniul TIC a fost inaugurat la Chişinău
10:36 | 13.02.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Un laborator modern pentru pregătirea specialiștilor în domeniul tehnologiilor informaționale a fost inaugurat ieri la Școala Profesională nr. 6 din Chișinău. Acesta va fi utilizat, în special, de elevii care studiază meseria „Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor”, informează MOLDPRES.
Un laborator similar a fost inaugurat în luna noiembrie 2014 la Colegiul de Informatică. Potrivit Ministerului Educaţiei, în perioada următoare alte patru instituții de învăţămînt vor fi dotate cu astfel de laboratoare – Colegiul Financiar-Bancar, Colegiul Politehnic din Bălți, Colegiul Industrial-Pedagogic din Cahul și Școala Profesională nr. 5 din Bălţi.
Laboratorul a fost creat în cadrul unui proiect implementat de Ministerul Educației cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA). Valoarea totală a proiectului este de 500 mii de euro, peste 140 mii de euro urmînd să fie investite în crearea și dotarea celor şase laboratoare.