ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Membrii Guvernului condus de premierul Chiril Gaburici au depus jurămîntul

19:36 | 18.02.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Membrii Cabinetului de Miniştri condus de prim-ministrul Chiril Gaburici au depus astăzi jurămîntul în faţa şefului statului, Nicolae Timofti, transmite MOLDPRES.

Membrii Cabinetului au jurat că vor dărui toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, vor respecta Constituţia şi legile ţării, vor apăra democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Nicolae Timofti a declarat că prin votul de astăzi Parlamentul a dat un semnal puternic că Republica Moldova intră într-o perioadă de stabilitate politică. "Este necesar ca în perioada imediat următoare să întreprindeţi acţiuni de redresare a situaţiei financiare, economice şi sociale a ţării. Angajamentele luate în faţa cetăţenilor şi a partenerilor de dezvoltare trebuie puse în practică. Mă refer în primul rînd la implementarea Acordului de Asociere cu UE. Parcursul european este fundamental şi trebuie continuat", a precizat Timofti. 

Premierul Chiril Gaburici a afirmat că el, împreună cu echipa guvernamentală, sînt pregătiţi să îşi asume toată responsabilitatea şi să întreprindă acţiuni "care ar scoate ţara din impas".

Guvernul a fost învestit după ce, tot astăzi, 60 de deputaţi liberal-democrați, democrați și comuniști au acordat vot de încredere noului Executiv.

(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)

img15001075

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!