ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reprezentanţii Tiraspolului au sfidat angajamentele asumate de Comisia Unificată de Control

14:58 | 20.02.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 feb. /MOLDPRES/. Comisia Unificată de Control (CUC) s-a întrunit ieri în şedinţă ordinară, în cadrul căreia au fost continuate discuţiile pe marginea agendei aprobate la 29 ianuarie curent, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.

În cadrul sesiunii din 12 februarie au fost aprobate 14 rapoarte restante, totodată s-a decis ca asupra celor 18 rapoarte rămase Comandamentul Militar Întrunit să efectueze o analiză a problemelor care nu au fost incluse şi să prezinte la 26 februarie propuneri pentru îmbunătăţirea mecanismului de luare a deciziilor în cadrul CMÎ. Sfidînd poziţiile asumate de către celelalte componente ale Comisiei, delegaţia transnistreană în mod unilateral s-a dezis de aceste angajamente.

Poziţia respectivă a generat discuţii contradictorii, fiind imposibilă atingerea unei decizii consolidate în acest sens. În lipsa consensului, la propunerea co-preşedintelui Federaţiei Ruse şedinţa CUC a fost amînată pentru săptămîna următoare.

(Editor: L. Alcază)

img15001129

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!