Agenda zilei de luni, 30 martie 2015
10:10 | 30.03.2015 Categorie:
EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor invită la lansarea oficială a serviciului de transferuri băneşti electronice urgente între Republica Moldova şi România.
Ora 11.30, ÎS ”Poșta Moldovei”, bd. Ștefan cel Mare, 134, et.4.
***
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova invită la conferința de presă susținută de Pirkka Tapiola, Ambasador, Șeful Delegației UE la Chișinău: ”Raportul de Progres al Republicii Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, 2014”.
Ora 11.00, hotelul Jolly Alon, Sala de Conferințe, str. Maria Cebotari, 37, parter.
***
La Chișinău se va desfășura forumul public: Parteneriat pentru o Moldovă Incluzivă și Prosperă: Femeile Contează!
Orele 9.00-13.00, Palatul Republicii.
***
La Centrul de Informare şi Documentare privind NATO (CID NATO) va fi lansat proiectul “Consolidarea capacităţilor jurnaliştilor în reflectarea subiectelor de securitate şi cooperarea practică dintre Republica Moldova şi NATO”.
Ora 9.00, CID NATO, str. Mitropolitul Bănulescu-Bodoni 2A.
***
Reprezentaţii Organizaţiilor Societăţii Civile invită mass-media la conferinţa de presă: „Cu privire la mimarea reformei transparenţei finanţării partidelor şi campaniilor electorale”.
Ora 11.00, Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
***
Camera Tinerilor Antreprenori JCI Chișinău invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă: „Camera Tinerilor Antreprenori JCI Chișinău lansează proiectul de dezvoltare personală BETTERY”.
Ora 11.00, Agenţia „INFOTAG”.
***
La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei este prezentată, pînă pe 12 aprilie, expoziţia “Salonul naţional de artă decorativă, Cotroceni”, ediţia a XV-a.
***
La Biblioteca Națională a Republicii Moldova este deschisă, pînă la 1 aprilie, expoziția ”Femei celebre de altădată din R. Moldova”.
(Editor A. Răileanu)