ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mii de credincioşi au preluat Focul Haric, adus pentru a treisprezecea oară de la Ierusalim

10:49 | 12.04.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Mii de credincioşi s-au adunat în ajunul Sfintei sărbători de Paști la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău, pentru a prelua Focul Sfînt adus pentru a treisprezecea oară de la Ierusalim, informează MOLDPRES.

Delegaţia R. Moldova, condusă de către Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir şi însoţită de funcţionari de stat a sosit la Catedrală, aducînd Focul Haric, în jurul orei 21.00.

Ea  a fost întîmpinată de către arhierei, Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, alți  înalţi demnitari, Alteţele Lor Regale, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu al României, precum şi de mii de credincioşi.   

Ajungînd în scuarul Catedralei Mitropolitane, Întîistătătorul s-a adresat către popor, vestind tuturor că şi în acest an Mîntuitorul s-a milostivit de turma Sa, trimițînd din cer semnul minunat al dragostei Sale pentru creștinii drept-măritori.

În continuare Mitropolitul Vladimir a adresat sincere mulţumiri celor care l-au însoţit în acest pelerinaj, în special preşedintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova Vlad Filat, care și-a asumat suportul financiar pentru realizarea acestui eveniment, precum şi tuturor oamenilor de bună-credinţă, datorită cărora credincioşii din Republica Moldova pot lua pe la casele lor Focul Haric din Biserica Învierii de la Ierusalim.

ÎPS Vladimir a transmis bunecuvîntarea  Patriarhului Ierusalimului, Preafericitul Teofil al III-lea  adresată credincioşilor ortodocşi  din R. Moldova. „Acest foc este adus ca o binecuvîntare cerească pentru a-l împărţi în fiecare biserică, mănăstire şi casă din Republica Moldova”, a menţionat  Mitropolitul.

Primul a aprins  lumînarea, de la Focul Sfînt, Mitropolitul Vladimir, după care a fost preluată de către şeful statului Nicolae Timofi, Preşedintele Parlamentului Andrian Candu şi alţi demnitari de stat,  apoi Lumina Sfîntă a fost transmisă către preoţi şi enoriaşi. În aceeaşi seară Focul a fost dat prin ierarhi,  preoţi şi călugări către toate bisericile şi mănăstirile din ţară.

Lumînările cu care se ia Lumina de la preot în noaptea Învierii nu se aruncă, ci se aprind în faţa icoanei, în caz de supărare mare, la necazuri sau cînd omul se află în mari dificultăţi. Se spune că lumina acestora este mai aproape de rai decît orice altă lumină.

Focul haric, numit şi Foc Sfînt, s-a pogorît pe Mormîntul Domnului Iisus Hristos la ora 14.16 la Ierusalim. Focul este considerat una dintre cele mai mari minuni ale creştinilor Bisericii Ortodoxe. Are loc în fiecare an, în acelaşi mod şi în acelaşi loc. Lumina Sfîntă apare numai la invocaţia Patriarhului Ortodox.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan) 

img15002423

img15002423

img15002423

img15002423

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!