Ministerul Muncii a început să acorde ajutoare persoanelor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl
12:11 | 22.04.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 22 apr. /MOLDPRES/. De astăzi, Fondul Republican de Susţinere Socială a Populaţiei a început să acorde ajutoare materiale participanţilor şi familiilor celor decedați în urma lichidării consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, Ucraina. Un anunţ în acest sens a făcut Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, printr-un comunicat, transmite MOLDPRES.
Ajutorul financiar este acordat cu prilejul împlinirii a 29 de ani de la producerea accidentului. Fiecare persoană din categoriile menţionate va primi cîte o mie de lei. Peste 2 500 de oameni vor beneficia de o asemenea alocaţie. În acest scop, din Fondul Republican de Susţinere Socială a Populaţiei au fost viraţi peste 2,5 mln de lei (125 mii de euro).
La 26 aprilie 1986, ora 01.23, a explodat reactorul IV al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, după care a urmat o contaminare radioactivă a zonei înconjurătoare. Specialiștii spun că efectele accidentului de la Cernobîl pot fi comparate cu cele produse în urma unei explozii a 500 de bombe nucleare, de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. La lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl au participat peste 3 500 cetăţeni ai Republicii Moldova, notează MOLDPRES.
(Reporter D. Morari, editor A. Răileanu)