Valerii Climenco a afirmat că decizia de a-l include în cursa electorală pe Ilan Shor a fost susținută unanim de mișcarea “Ravnopravie”
18:56 | 15.05.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 15 mai. /MOLDPRES/. ”Înregistrarea în cursa electorală a candidatului Ilan Shor la funcția de primar al orașului Orhei a fost luată de comun acord și unanim de toți membrii mișcării “Ravnopravie”, a declarat în cadrul unui briefing liderul mișcării Valerii Climenco, transmite MOLDPRES.
Potrivit acestuia, ”Ilan Shor este un om de afaceri de succes, investitor, cunoscut nu doar în Moldova, ci și în exterior”.
Liderul mișcării “Ravnopravie” a afirmat că urmărind scandalul provocat în presă în jurul crizei bancare din Moldova, a apelat la juriști, cerîndu-le să investigheze problema dată. ”Juriștii au analizat peste o mie de pagini de documente, legate de acest caz și vă declar că nu au găsit nicio probă care ar dovedi că Ilan Shor a furat măcar un ban de la cineva. Subliniez, astăzi nu există nicio dovadă în acest sens!”, a ținut să sublinieze Climenco.
Acesta a precizat că ”un grup de orheieni s-a adresat mișcării “Ravnopravie” cu propunerea de a analiza posibilitatea de a-l înainta pe Ilan Shor la funcția de primar al orașului Orhei, motivînd că ar dori să-l vadă la conducerea orașului, pentru că el, în cîțiva ani, a făcut multe lucruri bune pentru oraș. Ilan Shor susține echipa locală “Milsami Orhei” și a reușit să o promoveze printre liderii fotbalului moldovenesc. De asemenea, el a atras și mulți copii în sport, creînd și o academie de fotbal”, a mai spus Climenco.