ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-a stins din viaţă reputata cîntăreaţă Ana Barbu

12:01 | 18.05.2015 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 mai /MOLDPRES/. Cunoscuta cîntăreaţă de muzică populară şi uşoară  Ana  Barbu, Artistă Emerită din R. Moldova,  s-a stins  subit din viaţă astăzi dimineaţă la vîrsta de 55 de ani în urma unei boli incurabile, informează MOLDPRES.

Contactată de agenţie,  interpreta Zinaida Julea, Artistă a Poporului  a declarat că am pierdut o mare cîntăreaţă şi un om de o omenie rară.

„Ana Barbu era un artist total. Cînta muzică populară, uşoară şi clasică şi în toate genurile îi reuşea. A fost o artistă adevărată, cu har de la Dumnezeu. A avut un talent nativ, pe care l-a dezvoltat muncind foarte mult”, a menţionat Zinaida Julea.

La rîndul său, interpretul de muzică populară Nicolae Glib, Artist al Poporului  a afirmat că Ana Barbu a fost una dintre cele mai mari cîntăreţe de muzică populară şi uşoară din R. Moldova. „A fost un om de o omenie inegalabilă.  Am avut multe spectacole în comun.  A fost o artistă de excepţie”, a  subliniat Nicolae Glib.

Potrivit dirijorului Orchestrei de muzică populară  „Mugurel” Ion Dascăl, dispariţia fizică a artistei este o mare pierdere. „A fost o artistă de mare valoare. I-am fost profesor la Colegiul de muzică din Bălţi, unde a studiat canto academic. A colaborat mult cu  formaţia „Mugurel”. Noi, artiştii, ca şi melomanii ei, nu o vom uita niciodată”, a mai spus Ion Dascăl.

Ana Barbu s-a născut în satul Temeleuţi,  raionul Floreşti. Absolventă a Colegiului de muzică din Bălţi, şi-a început activitatea artistică profesionistă în orchestra Ansamblului de cîntece şi dansuri populare „Fluieraş” dirijată de Serghei Lunchevici. Apoi a fost angajată în orchestra „Mugurel” dirijată de Ion Dascăl. În ultimul timp a  cîntat cu orchestra de muzică populară a Ministerului Afacerilor Interne. Pe 30 octombrie artista ar fi împlinit 56 de ani.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img15003282

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!