Proiectul DANUBERPARCS din care face parte Agenţia „Moldsilva” a luat premiul Natura 2000
13:13 | 26.05.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 26 mai /MOLDPRES/. Asociaţia DANUBERPARCS din care face parte şi Agenţia de Stat „Moldsilva” a luat trofeul Natura 2000 pentru realizări remarcabile în crearea de reţele transfrontaliere şi cooperare. Premierea a avut loc recent la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, în prezenţa Comisarului european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmenu Vella, comunică MOLDPRES.
Proiectul DANUBERPARCS a fost selectat din aproximativ o sută de cereri de către un juriu internaţional format din specialişti în domeniu.
Agenţia „Moldsilva” a fost reprezentată de Anatolie Rîşina, managerul proiectului „Consolidarea reţelei de arii naturale protejate pentru conservarea biodiversităţii şi dezvoltării durabile în regiunile Delta Dunării şi Prutul Inferior – Natura PAN”.
Contactat de MOLDPRES, Anatolie Rîşina a menţionat că trofeul european este o înaltă apreciere pentru efortul comun depus pînă în prezent. „Marele premiu Natura 2000 ne va motiva să lucrăm şi mai bine în continuare, intensificînd activităţile de protejare a zonelor Dunării şi ale afluenţilor mai mari cum sînt Prut, Tisa, Sava, Morava etc. Împreună cu colegii din administraţiile ariilor protejate din asociaţia DANUBERPARCS ne confruntăm cu aceleaşi probleme şi le putem rezolva mai eficient printr-o strînsă colaborare”, a subliniat Rîşina.
Asociaţia DANUBERPARCS a fost constituită în anul trecut, avînd la bază schimbul de experienţă dintre parteneri şi realizarea proiectelor comune pentru protejarea zonelor riverane Dunării. Reţeaua include 12 membri din nouă ţări dunărene – Austria, Germania, Slovacia, Croaţia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, România şi R. Moldova.
În anul 2013 Comisia Europeană a lansat premiul Natura 2000, care recunoaște excelența în ceea ce privește cele mai bune practici în domeniul conservării patrimoniului natural al Europei.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)