A fost lansată o campanie de prevenire a abuzului sexual față de copii
12:13 | 28.05.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 28 mai /MOLDPRES/. Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNAP), în parteneriat cu Ministerul Educației, a lansat astăzi o campanie de comunicare privind combaterea violenței sexuale asupra copiilor, care se va desfășura pînă în noiembrie 2015, informează MOLDPRES.
Potrivit directorului CNAP, Daniela Sîmboteanu, scopul acestei campanii, cu genericul „Aici nu se pune mîna”, este de a sensibiliza părinții, educatorii, îngrijitorii de copii mici și de a preveni fenomenul abuzului prin informare.
„Copiilor li se va comunica prin intermediul spoturilor video, al broșurilor care le vor fi distribuite cum ar putea ei să comunice celor din jur despre potențialele abuzuri”, a declarat Sîmboteanu.
Ministrul Educației, Maia Sandu, a menționat că instituția pe care o conduce își asumă această campanie și va întreprinde acțiuni concrete pentru combaterea fenomenului abuzului.
„Vreau să știu cum putem îmbunătăți lucrurile de acum încolo. Trebuie să vedem dacă e vorba de o problemă de instruire în școli, de management sau de comunicare cu părinții”, a afirmat Sandu.
Conform unui sondaj realizat în 2015 de Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS, la solicitarea CNAP, 60% dintre părinţi nu discută cu propriii copii despre prevenirea abuzului sexual.
Potrivit Procuraturii Generale, numărul copiilor-victime ale abuzului sexual a crescut în anul 2014, fiind înregistrate 223 de cauze penale pe acest subiect comparativ cu 166 cîte erau în 2013. În 44 de cazuri minorii au fost abuzaţi sexual de către tatăl biologic, concubinul mamei sau alte rude.
(Reporter C. Russu, editor M. Jantovan)