ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asociaţii ale producătorilor agricoli au anunţat că vor relua protestele

12:53 | 01.09.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Liderii a patru asociaţii reprezentative ce reunesc producătorii agricoli şi fermieri acuză autorităţile de lipsă de reacţie şi interes în rezolvarea problemelor cu care se confruntă agricultorii şi anunță că vor relua acţiunile de protest, informează MOLDPRES.

„Anul 2015 este unul extrem de dificil pentru agricultură, dar în pofida situaţiei catastrofale în care se află, se resimte o lipsă de acţiuni în vederea susţinerii producătorilor”, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă Alexandru Slusari, preşedintele UniAgroProtect. El a spus că „toate resursele necesare pentru producţia agricolă, 90 la sută dintre care sînt de import, s-au scumpit cu 30-40 la sută, ca urmare a deprecierii monedei naţionale. Au crescut substanţial dobînzile la credite şi s-a redus considerabil numărul de împrumuturi pentru producătorii agricoli. Totodată seceta severă a compromis pînă la 60 la sută din recoltă”.

Foarte mulţi agricultori riscă să falimenteze, a mai menţionat Slusari, care a chemat agricultorii să vină pe 6 septembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a protesta împotriva „politicii agrare absolut nechibzuite”. „Intenţionăm să protestăm non-stop pînă la Ziua Agricultorilor, marcată în noiembrie”, a declarat preşedintele UniAgroProtect.

Fermierii vor susţine acţiunile de protest, a anunţat Vasile Mîrzenco, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Moldova. El s-a arătat nemulţumit de faptul că nu este adoptată o lege privind subvenţionarea, astfel că în fiecare an agricultorii „sînt nevoiţi să umble cu mîna întinsă”.

Pe de altă parte, Iurie Hurmuzachi, directorul adjunct al Federaţiei Naţionale a Agricultorilor din Moldova „Agroinform”, a afirmat că organizaţia pe care o reprezintă este pentru continuarea „dialogului constructiv cu autorităţile”.

Anterior, producătorii agricoli au solicitat Guvernului crearea unor comisii, la nivel central şi local, pentru evaluarea consecinţelor secetei şi examinarea posibilităţii introducerii stării de urgenţă în localităţile grav afectate.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img15005747

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!