ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Timp de două luni consumatorii vor plăti pentru energia electrică şi gaze după vechile tarife

15:59 | 03.09.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Timp de două luni populaţia şi agenţii economici vor plăti pentru consumul de gaze şi energia electrică după vechile tarife, ca urmare a suspendării pe un termen de 60 de zile a tarifelor aprobate la 18 iulie 2015, a declarat presei Sergiu Ciobanu, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), informează MOLDPRES.

"În data de 26 august am primit un demers de la Consiliul Suprem de Securitate referitor la tarifele aprobate la 18 iulie. Am decis cu votul unanim al tuturor membrilor ANRE să suspendăm deciziile luate. Este un lucru pe care îl facem în premieră”, a spus Ciobanu. El a adăugat că decizia intră în vigoare de astăzi, ceea ce înseamnă că „se aplică tarifele vechi care au fost pînă la 18 iulie 2015. Facturile care au fost trimise consumatorilor pentru luna aceasta vor rămîne aşa cum sînt. Vom discuta cu furnizorii de energie în cazul în care vor reacţiona".

Este o decizie neaşteptată şi care ridică anumite semne de întrebare, inclusiv privind gradul de independenţă a ANRE, dat fiind faptul că de la aprobarea noilor tarife nu a trecut nici două luni, a declarat pentru MOLDPRES Ion Muntean, expert la IDIS „Viitorul”. Potrivit acestuia, ajustarea tarifelor la costuri era „critic necesară”, iar anularea deciziei va pune în dificultate companiile energetice.

Expertul crede că este „straniu” că auditul va fi achitat de companiile care se confruntă cu probleme financiare. „Avem o instituţie, metodologia, toate instrumentele care permit stabilirea tarifelor, de ce ar fi nevoie de auditul unei companii străine. O altă întrebare este dacă cheltuielile pentru contractarea acestei companii vor fi incluse în noul tarif”, a mai spus Muntean.

Decizia ANRE va favoriza consumatorul şi va pune în dificultate furnizorii de energie electrică şi gaze, este de părere Alexandru Fala, coordonator de programe la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Totodată, el spune că este „absolut de acord că trebuia de făcut un audit al întregului sector energetic”.

Experţii pun la îndoială faptul că timp de două luni companiile vor reuşi să organizeze un concurs de selectare a unei firme de audit străine şi să efectueze evaluările.

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis, în şedinţa de astăzi, suspendarea, pe un termen de 60 de zile, a hotărîrilor sale din 18 iulie 2015 privind aprobarea tarifelor reglementate de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale. La 18 iulie tarifele la energia electrică au fost majorate cu 30-37 la sută, iar la gazele naturale cu 15,4 la sută. Operatorilor reţelelor de energie electrică şi gaze naturale li s-a recomandat să organizeze, în termenul respectiv, un audit, cu selectarea unor companii de profil cu renume mondial, în cadrul căruia să fie verificate cuantumul noilor tarife calculate de operatori şi corectitudinea efectuării acestor calcule.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img15005813

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!