ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a prezentat un Raport la şase săptămîni de activitate

12:51 | 10.09.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleţ a vorbit, în cadrul unui briefing de presă care a avut loc astăzi, la Guvern, despre obiectivele pe care şi le-a propus Executivul din momentul învestirii, despre realizările, problemele existente, dar şi soluţiile pentru depăşirea acestora, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.

Premierul a menţionat că, în perioada de referință, Guvernul s-a convocat în şase ședințe, examinînd circa 150 de subiecte. „Personal am mai convocat patru ședințe ale Comitetului pentru Stabilitate Financiară, o ședință a Consiliului Economic pe lîngă Prim-ministru, o ședință a Comisiei Guvernamentale pentru Reintegrare şi una cu conducătorii autorităților executive de nivelul II, (președinții de raioane)”, a specificat Valeriu Streleţ. 

Printre obiectivele principale şi acţiunile de realizare a acestora, Prim-ministrul a menţionat următoarele: 

1. Restabilirea bunelor relații cu partenerii de dezvoltare. În acest sens, s-au convocat întîlniri cu toți partenerii de dezvoltare relevanți. A fost făcută sistematizarea tuturor angajamentelor anterioare ale Guvernului Republicii Moldova în raport cu partenerii de dezvoltare și lansarea procesului de implementare practică a acestora. S-a asigurat pregătirea pentru vizita FMI, care urmează să demareze la 22 septembrie curent, cu premise pozitive pentru semnarea noului acord memorandum, care ar crea o platformă pentru stabilizare macrofinanciară și creștere economică. 

2. Pentru asanarea și stabilizarea sectorului financiar-bancar, s-a reuşit demararea procedurii de lichidare a băncilor devalizate și selectării companiilor care vor asigura următoarele etape ale investigării fraudei din sectorul bancar: identificarea făptașilor și beneficiarilor, sancționarea acestora și recuperarea activelor sustrase. Au fost purtate negocieri cu actori relevanți internaționali din sectorul bancar, în vederea gestionării perioadei post lichidare bănci și atragerea noilor investitori în sectorul bancar autohton. 

3. Consolidarea internă a țării. În acest scop, Guvernul a lansat o comunicare constructivă cu Bașcanul și executivul Autonomiei Găgăuze, au fost identificate premisele de accelerare a dezvoltării regionale. S-a realizat evaluarea condițiilor pentru reconstituirea în nouă componență a Consiliului Național pentru Participare, precum şi lansarea procesului de includere a reprezentanților societății civile în colegiile ministerelor. 

4. Guvernul a întreprins o serie de măsuri în vederea stabilirii unui dialog constructiv cu mediul de afaceri – patronate, asociații ale producătorilor agricoli, reprezentanților industriei prelucrătoare, BNAA, Consiliul economic pe lîngă Prim-ministru etc., care s-a soldat cu: lichidarea restanțelor la subvenții în sectorul agricol pentru 2014; publicarea datelor deschise referitor la fondatorii întreprinderilor; eliminarea obligativității obținerii extrasului pe suport fizic din registrul de stat al întreprinderilor; excluderea obligativității deținerii ștampilei pentru agenții economici; ameliorarea activității ANSA prin operarea de demisii și remanieri; evitarea pericolul imediat de excludere a țării noastre din sistemul Cartea Verde. 

5. A fost demarată evaluarea legalității concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și precondițiilor de reziliere a contractului de concesionare – concluziile finale le vom avea pînă la 25 septembrie 2015. 

6. Guvernul a întreprins măsuri de evaluare a condițiilor pentru impulsionarea procesului de reintegrare a țării. A fost convocată Comisia Guvernamentală pentru Reintegrare, s-a asigurat pregătirea procesului de implementare a controlului comun la frontiera moldo-ucraineană, dar și alte procese menite să consolideze încrederea dintre cele două maluri ale Nistrului, și să anticipeze eventuale pericole de degradare a situației. 

7. Executivul a confirmat și şi-a asumat, fără rezerve, în temeiul Programului de activitate, obiectivul strategic de integrare europeană a Republicii Moldova, prin aprobarea Planului actualizat de implementare a Acordului de Asociere cu UE și Planului de activitate a Guvernului pentru perioada august 2015 – decembrie 2016. 

8. A fost asigurată menținerea achitării plăților salariale și sociale în sectorul public pînă la finele anului bugetar și crearea premiselor unei construcții bugetare robuste pentru 2016. S-a realizat evaluarea carențelor din sistemul de finanțare a sectorului de sănătate publică și lansarea procesului de remediere a acestora. 

9. Au fost luate măsuri pentru pregătirea concepției sistemului de plăți compensatorii adresate categoriilor social vulnerabile, afectate major de creșterea tarifelor la resurse energetice și de inflație. 

10. Au fost stabilite o serie de obiective ferme pe dimensiunea justiției și eradicării corupției prin demararea procesului de actualizare a strategiei anticorupție, promovarea unui pachet de inițiative pe domeniul sistemul judecătoresc, dezbaterea și pregătirea pentru aprobare în ședința Guvernului a pachetului de proiecte privind reformarea Comisiei Naționale pentru Integritate. 

11. Pentru elaborarea concepției de consolidare a mecanismelor societății civile pentru asigurarea controlului civic asupra guvernării, a fost creată o platformă actualizată pentru implementarea, în comun cu societatea civilă, a conceptului de ”Guvern deschis”. 

12. S-a lucrat în vederea identificării soluțiilor de accelerare a construcției infrastructurii energetice alternative (gazoductul Ungheni – Chișinău plus interconexiunea pe energie electrică Isaccea – Vulcănești - Chișinău). 

13. Au fost luate măsuri pentru identificarea precondițiilor de atragere a mai multor investiții în economie, inclusiv a soluțiilor de construcție a infrastructurii industriale. Unele rezultate pe dimensiunea indicată vor fi anunțate în viitorul cel mai apropiat. 

14. A fost efectuată analiza direcțiilor principale de reformă a administrației publice și constituirea Comisiei Naționale pentru Reforma Administrației Publice. E un subiect de o actualitate deosebită, care urmează să fie abordat consecvent pe trei dimensiuni: reforma APC, implementarea reală a strategiei de descentralizare și pregătirea reformei administrativ-teritoriale. 

15. S-au depus eforturi pentru pregătirea ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, care urmează să aibă loc la 22 septembrie, la Tulcea, cu obiectivul de a consolida relațiile interstatale și valorifica suportul oferit de partea română pentru depășirea problemelor curente. 

Premierul Valeriu Streleţ a mai menţionat că, în cele 42 de zile de la învestire, au fost organizate numeroase întîlniri cu ambasadori și alți oficiali, în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale cu diferite state ale lumii și identificarea parteneriatelor avantajoase pentru țara noastră. 

„Guvernul pe care-l conduc își va continua activitatea atîta timp, cît va avea suport politic în Parlament, concentrîndu-se pe obținerea rezultatelor concrete care să îmbunătățească viața oamenilor țării noastre”, a conchis Prim-ministrul.

(Editor M. Jantovan)

img15005970

img15005970

img15005970

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!