ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

China a contribuit cu 30 procente la creşterea globală în prima jumătate a anului 2015

11:10 | 15.09.2015 Categorie: Externe

Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. Dezvoltarea economică constantă a Chinei a adus beneficii lumii, această țară contribuind cu 30 procente la creşterea globală, în prima jumătate a anului curent, a declarat premierul chinez Li Keqiang, la Forumul Economic Mondial care s-a desfășurat în orașul Dalian, China, în perioada 9-11 septembrie, informează MOLDPRES.

Economia Chinei a înregistrat o creștere anuală de 7 la sută în trimestrul doi 2015, ușor peste estimările analiștilor și la același nivel cu primele trei luni din acest an. Guvernul de la Beijing se așteaptă la un avans al PIB de aproximativ 7 la sută în 2015, ceea ce ar reprezenta cel mai slab ritm de creștere din ultimii 25 de ani.

„Luînd în considerare faptul că vorbim despre o economie de aproape 10 trilioane de dolari, o creştere de 7 la sută, de fapt, generează mai multă creştere în volum decît o creştere cu două cifre în trecut”, a afirmat premierul chinez.

Li Keqiang a declarat că o viteză mai mică sau mai mare de creștere a economiei a fost acceptabilă atîta timp cît crearea de locuri de muncă și veniturile populației au fost pe un trend favorabil, iar mediul economic era îmbunătățit. În ciuda încetinirii vitezei de creştere, economia chineză are o performanţă stabilă şi se mişcă într-o direcţie pozitivă. China si-a revigorat economia, „în special prin aprofundarea reformei”. Cu toate dificultăţile care persistă, există mai multe oportunităţi decît provocări, a menţionat premierul chinez.

Li a exclus posibilitatea unei scăderi bruşte a economiei țării și a spus că politicile guvernamentale au început să intre în vigoare, iar indicatorii economici s-au îmbunătățit în ultimele luni. „Sîntem capabili să realizăm scopurile şi sarcinile stabilite pentru dezvoltarea economică şi socială în anul curent şi acest lucru va pune o bază solidă pentru creşterea durabilă în anii care vor veni”, a spus oficialul.

Guvernul încearcă să reechilibreze economia țării de la un model bazat pe exporturi și produse ieftine la una alimentată de o mai mare inovație și o cerere internă.

"Fundamentele stabile nu s-au schimbat", a spus prim-ministrul Chinei. "Sîntem pe deplin capabili să gestionăm cazul în care există semne că economia alunecă dincolo de un interval rezonabil. China nu va vedea o cădere dură a economiei. China nu reprezintă o sursă de riscuri pentru economia globală, ci o sursă reală pentru creşterea economică globală”.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img15006074

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!