Guvernul a susţinut un proiect de modificare a legislaţiei ce va duce la scăderea tarifului de transport a gazelor
15:52 | 16.09.2015 Categorie: Economie
Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri a avizat pozitiv iniţiativa legislativă cu privire la modificarea Legii cu privire la gazele naturale. Documentul prevede anularea unui amendament la legea respectivă, intrat în vigoare în august 2014, care a dus la creşterea substanțială a tarifului de transport a gazelor, comunică MOLDPRES.
Potrivit proiectului, în articolul 4 al Legii cu privire la gazele naturale la noțiunea “transport al gazelor naturale” se abrogă cuvintele „şi serviciile de transportare internațională a gazelor naturale în regim de tranzit”.
Includerea în costul transportului a serviciilor de transportare internațională a gazelor naturale în regim de tranzit, în urma deciziei din anul trecut, a condus la creşterea tarifului reglementat de transport de 16 ori.
Modificarea avizată astăzi are ca scop racordarea Legii cu privire la gazele naturale la normele europene. Guvernul propune ca iniţiativa legislativă să fie examinată odată cu proiectul noii legi privind gazele naturale, care va transpune Pachetul legislativ energetic III al UE.
Prin anularea amendamentului din 2014, Republica Moldova va reintra în normalitate în raport cu Directivele UE, iar tarifele la gazele naturale vor fi revizuite și chiar dacă vor crește, această creștere va fi mult mai modestă comparativ cu cea care a fost aprobată în iulie, sînt de părere experţii.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)