R. Moldova trebuie să facă schimbări radicale în privința ocrotirii drepturilor persoanelor cu dizabilități
12:16 | 17.09.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Persoanele cu dizabilități și necesități speciale trebuie să fie integrate în familii și societate, iar instituțiile unde sînt amplasați acești copii închise. De această părere este raportoarea specială a ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Catalina Devandas-Aguilar, care efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 10-17 septembrie, informează MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi, raportoarea ONU a declarat că țara noastră trebuie să facă schimbări radicale în privința ocrotirii drepturilor persoanelor cu dizabilități, mai cu seamă incluziunea acestora în societate și în familie.
”Am văzut că în spitalele și centrele unde sînt plasați acești copiii sînt abuzuri, iar autoritățile ar trebui să se implice și să inițieze reforme pentru a proteja aceste persoane”, a spus Devandas-Aguilar.
Raportoarea a menționat că ”situația în aceste instituții este deplorabilă, iar din practica internațională astfel de centre ar trebui închise, iar persoanele integrate în familii și societate, deoarece au aceleași drepturi ca și toți ceilalți”.
Totodată, oficialul ONU a salutat implicarea Guvernului în rezolvarea unor probleme din domeniul respectiv (adoptarea legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi) și încurajează în continuare autoritățile de la Chișinău să ajusteze legislația națională la prevederile Convenției ONU.
Conform datelor statistice, în R. Moldova sînt înregistrate peste 180.000 de persoane cu dizabilități, iar anual se nasc circa 150 de copii cu necesități speciale.
(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)