Primul ministru a confirmat faptul că după încheierea misiunii FMI nu va fi semnat un Memorandum
13:58 | 24.09.2015 Categorie: Economie
Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Premierul Valeriu Streleţ a confirmat faptul că după încheierea misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflată într-o vizită de două săptămîni la Chişinău, nu va fi semnat un nou Memorandum. Mandatul misiunii a fost schimbat după demisia conducerii Băncii Naţionale a Moldovei, a declarat prim-ministrul după întîlnirea cu membrii delegaţiei FMI, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, informează MOLDPRES.
"Pînă pe data de 21 septembrie, potrivit informaţiilor pe care le aveam personal ca prim-ministru şi discuţiilor purtate cu reprezentanţa Fondului la Chişinău, misiunea a avut mandatul de a discuta, negocia şi semna un Acord-Memorandum cu Republica Moldova. Urmare a cererii de demisie a lui Drăguțanu acest mandat a fost retras. Astăzi misiunea urmează să activeze în perspectiva apropiată în doi pași: identificarea politicilor Guvernului şi BNM pe domeniile vitale ale țării și agrearea direcţiilor de politici pe termen scurt şi mediu şi pasul doi - perspectiva semnării unui Acord-Memorandum”, a menţionat Valeriu Streleț.
Potrivit oficialului, negociatorul principal al FMI pentru Republica Moldova a spus că un nou memorandum de finanţare ar putea fi semnat numai după confirmarea de către Parlament a noii conduceri a Băncii Naţionale. „Guvernul a fost şi este pregătit pentru negocierea şi semnarea Acordului-Memorandum cu FMI şi în acest sens am întreprins mai mulţi paşi concreţi”, a dat asigurări Valeriu Streleţ.
Prim-ministrul a respins speculaţiile din presă precum că autorităţile nu şi-ar dori un acord cu Fondul Monetar Internaţional. „Este convingerea mea personală, cît şi a echipei guvernamentale a Alianţei pentru Integrare Europeană că cooperarea cu FMI este crucială pentru a da un nou impuls de dezvoltare ţării în contextul cumulării mai multor factori care atentează la securitatea regională şi funcţionalitatea sistemului de stat în Republica Moldova”, a subliniat premierul.
„Vom identifica soluţii pentru a avea un acord cu FMI în timpul cel mai apropiat. Demersuri în acest sens deja întreprindem. Vom aborda acest subiect şi în timpul aflării la New-York”, a declarat Streleţ.
Cu referire la creditul în sumă de 150 milioane de euro, oferit de România, Valeriu Streleţ a afirmat că subiectul acestui împrumut a fost discutat cu autorităţile române imediat după demisia Guvernului precedent. Creditul respectiv „nu are nicio legătură cu misiunea FMI, pe care o avem în aceste zile la Chişinău şi cu decizia acesteia. Am auzit diferite speculaţii, că uite, s-au pregătit dinainte în cazul unui eşec în negocierile cu FMI. Este totalmente fals”, a spus Valeriu Streleţ.
De menționat că echipa de experţi FMI, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 22 septembrie - 6 octombrie 2015.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)