Prima ședință a echipei de negociatori cu reprezentanții FMI a avut loc la Ministerul Economiei
16:43 | 24.09.2015 Categorie: Economie
Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Prima şedinţă a echipei de negociatori din partea Republicii Moldova cu misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care se află în vizită la Chişinău a avut loc astăzi, la Ministerul Economiei. Părțile au făcut un schimb de opinii despre evoluţia social-economică a Republicii Moldova, ultimele tendinţe din economie, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei.
Discuţiile cu FMI sînt vitale pentru Republica Moldova din perspectiva realizării agendei de reforme pe care şi-a asumat-o noul Guvern în Programul de activitate pentru următorii trei ani, a declarat negociatorul-şef din partea Republicii Moldova, viceprim-ministrul, Stephane Bride. Oficialul a adăugat că relaţiile cu Fondul sînt extrem de importante şi pentru asigurarea progresului în vederea realizării tuturor angajamentelor care urmează a fi implementate în contextul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Cu referire la situația macroeconomică, Ministerul Economiei a raportat că în opt luni ale anului 2015 economia țării a fost influenţată de un şir de factori cu impact negativ, precum restricțiile introduse de Federația Rusă la exporturile moldovenești, recesiunea din țară, criza din Ucraina, scăderea prețurilor la produsele alimentare la nivel mondial, situația în sectorul bancar și, seceta din această vară.
În pofida acestor factori negativi, industria a înregistrat o creştere cu 6,7 la sută, agricultura - cu 2,8 la sută, în primul semestru la bugetul public naţional au fost acumulate cu 10,3 la sută mai multe venituri decît în 2014. Cheltuielile au crescut cu 11,1 la sută, ca urmare şi deficitul bugetar s-a majorat, în şapte luni, cu peste 400 milioane de lei, pînă la 949 milioane de lei. Datoria de stat internă, administrată de Guvern, a crescut cu 30 la sută, ca urmare a deprecierii leului.
Pentru anii 2016-2018 Ministerul Economiei prognozează o creştere a PIB de 1,5 -3,5 la sută anual.
Echipa de experţi FMI, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 22 septembrie - 6 octombrie 2015. Misiunea se află la Chişinău „în contextul pregătirilor pentru consultările periodice pentru anul 2015, în baza Articolului IV al Statutului FMI, precum și pentru a iniția discuțiile cu privire la politicile care ar putea sta la baza unui program susținut de FMI”.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)