Republica Moldova îşi consolidează parteneriatul cu Statul Carolina de Nord
14:29 | 09.10.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 9 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleţ a semnat astăzi Memorandumul de Principii şi Proceduri între Republica Moldova şi Statul Carolina de Nord, SUA, privind consolidarea parteneriatului bilateral, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Evenimentul a fost precedat de o întrevedere a Şefului Executivului cu Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall, în cadrul căreia cei doi oficiali au trecut în revistă o serie de subiecte vizînd relaţiile bilaterale şi perspectivele de extindere a acestora.
Prim-ministrul a menţionat evoluţia parteneriatului de cooperare bilaterală, pledînd pentru intensificarea şi consolidarea relaţiilor în continuare, în mod special în cadrul Dialogului Strategic cu SUA. Valeriu Streleţ a exprimat gratitudine partenerilor americani pentru asistenţa acordată ţării noastre de-a lungul timpului în diverse domenii.
Şeful Guvernului de la Chişinău a apreciat înalt contribuţia şi dedicaţia personală a Secretarului de Stat, Elaine Marshall, manifestată în procesul de stabilire şi consolidare a relaţiilor de cooperare între Republica Moldova şi Statul Carolina de Nord.
La rîndul său, Elaine Marshall s-a pronunţat pentru amplificarea dialogului bilateral în scopul identificării unor noi sfere de cooperare, confirmînd disponibilitatea Statul Carolina de Nord de a acorda asistenţă Republicii Moldova în realizarea obiectivelor sale.
Părţile au mai discutat despre perspectivele de extindere graduală a cooperării şi în alte domenii de interes, precum ar fi domeniul justiţiei, agriculturii şi cel energetic.
(Editor A. Răileanu)