ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Grupul de lucru pentru reformarea și relansarea sistemului anticorupție va fi coprezidat de reprezentanți ai societății civile și Parlamentului

19:31 | 12.10.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. Grupul de lucru pentru reformarea și relansarea sistemului anticorupție va fi coprezidat de reprezentanți ai societății civile și Parlamentului, respectiv Galina Bostan, Director al Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției și Raisa Apolschii, Președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități a Legislativului, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Timp de mai bine de două ore, membrii Grupului au discutat în cadrul primei ședințe de lucru, prezidată de Președintele Parlamentului Andrian Candu, viziunile și propunerile cu privire la organizarea, funcționarea și obiectivele Grupului de lucru.

Membrii Grupului de lucru au insistat asupra necesității de a stabili, cu exactitate, care sînt acțiunile prioritare care urmează a fi întreprinse, astfel încît activitatea acestora să fie eficientă și să se încadreze în termenul stabilit.

Opiniile exprimate au vizat atît chestiuni organizatorice privind modalitățile de luare a deciziilor, informare și comunicare între membrii Grupului de lucru, cît și idei cu privire la soluțiile propriu-zise pentru relansarea sistemului de luptă cu corupția.

Astfel, la următoarea ședință de lucru, care este preconizată pentru începutul săptămînii viitoare, membrii Grupului de lucru au agreat să evalueze arhitectura și eficiența sistemului național anticorupție actual, de la etapa de constatare pînă la recuperarea prejudiciilor, pentru a determina lacunele, dar și cele mai bune soluții pentru resetarea sistemului în întregime.

„Avem proceduri care nu funcționează, motiv pentru care Grupul de lucru a decis evaluarea rapidă a tuturor agenților de luptă împotriva corupției, pentru a veni cu cele mai bune soluții de resetare a întregului sistem”, a declarat Președintele Parlamentului. Totodată, Andrian Candu a anunțat că atît Curtea Supremă de Justiție, cît și Consiliul Superior al Magistraturii urmează să prezinte informații cu privire la examinarea dosarelor legate de corupție. „Justiția a fost blamată în ultimul timp că dosarele trimise de Procuratură merg foarte greoi, iată de ce, Justiția vrea să răspundă acestei acuzații și să prezinte date concrete privind stadiul examinării dosarelor”, a precizat Speakerul.

Pe agenda următoarei ședințe a Grupului de lucru mai figurează subiecte privind adoptarea Regulamentului de activitate și prezentarea Raportului Transparency International Moldova cu privire la Sistemul național de integritate, elaborat în 2014.

(Editor A. Răileanu)

img15006823

img15006823

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!