Premierul Valeriu Streleț a solicitat șefului statului să inițieze procedura de demitere a directorului CNA
15:35 | 16.10.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleț a solicitat astăzi printr-un demers președintelui Nicolae Timofti inițierea procedurii de demitere din funcție a directorului Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, informează MOLDPRES.
„Este prerogativa primului-ministru să vină cu aceste iniţiative la adresa preşedintelui Republicii Moldova şi este deja la discreţia acestuia de a emite sau nu decretul de demitere a funcţionarului menţionat”, a declarat în cadrul unui briefing premierul Streleţ.
”Pentru a evita eventualele speculaţii privind răfuieli sau vendete în această perioadă, aşi vrea să menţionez că la argumentarea acestui demers, în capul listei de motive, este invocat anume faptul că, indiferent de statistica triumfalistă care este prezentată de domnul Chetraru privind activitatea Centrului şi eventualele aluzii că ar exista anumite ingerinţe politice, cu toate că pot să afirm cu toată fermitatea că nu i-am dat niciodată indicaţii domnului Chetraru cum să procedeze într-un caz sau altul, Indicele percepţiei corupţiei atît pe interior, cît şi pe exterior se află într-o continuă creştere”, a precizat oficialul.
„La fel avem suficiente motive şi probe să considerăm că CNA a adoptat o strategie de abordare discreționară şi selectivă în procesul de combatere a corupţiei, soldat cu un randament foarte redus al activităţii acestei instituţii”, a mai menţionat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, „o abordare selectivă este manifestată chiar şi cazul care vizează fraudele de la Banca de Economii, în cadrul cărora principalul învinuit continuă să se plimbe la libertate, chiar şi în contextul acestui autodenunţ prin care recunoaşte că a comis un act de corupere activă”.
„Sper ca această iniţiativă să fie apreciată şi să i se dea curs, inclusiv şi din considerentul că în cadrul mesei rotunde pentru dialog civic una dintre principalele revendicări ale protestatarilor vizat anume demiterea directorului CNA, Viorel Chetraru”, a subliniat prim-ministrul.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)