ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Banca Națională a Moldovei a decis să retragă licențele ”Băncii de Economii”, ”Băncii Sociale” și ”Unibank”

16:29 | 16.10.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis astăzi să retragă licențele de desfășurare a activităților financiare ale ”Băncii de Economii” SA, BC ”Banca Socială” SA și BC ”Unibank” SA ca urmare a insolvabilității acestora și altor încălcări de la prevederile legislației în vigoare, și să inițieze procesul de lichidare silită a acestor bănci, în conformitate cu Legea instituțiilor financiare, informează MOLDPRES.

Un comunicat de presă al BNM precizează că potrivit hotărîrii Comitetului Executiv al BNM, lichidator al ”Băncii de Economii” SA a fost numit Grigorii Olaru, al BC ”Banca Socială” SA – Sergiu Berghie și al BC ”Unibank” SA – Ruslan Grate, angajați ai BNM.

Potrivit comunicatului, ”Banca Națională și lichidatorii vor continua să colaboreze activ cu organele de drept din Republica Moldova în cadrul anchetelor în desfășurare, precum și cu reprezentanții consorțiului Kroll și Steptoe & Johnson LLP pentru identificarea organizatorilor și beneficiarilor finali ai tranzacțiilor dubioase și pentru recuperarea activelor delapidate de la cele trei bănci”.

Banca Națională mai anunță că procesul de transferare a depozitelor la vedere și la termen ale persoanelor fizice și juridice de la ”Banca de Economii”, ”Banca Socială” și ”Unibank” la alte bănci s-a încheiat. Începînd cu 19 octombrie 2015, deponenții celor trei bănci vor avea acces la mijloacele lor bănești, la băncile care au preluat depozitele respective, în condițiile contractelor existente.

Informația cu privire la băncile care au preluat depozitele de la ”Banca de Economii” SA, BC ”Banca Socială” SA și BC ”Unibank” SA este disponibilă pe pagina oficială a BNM și la subdiviziunile băncilor în lichidare, se mai precizează în comunicatul BNM.

(Editor L. Alcază)

img15006939

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!