ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Economiei a revizuit în scădere prognoza privind creşterea economică, pînă la minus 2 la sută

18:32 | 16.10.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei anticipează o contractare a economiei moldoveneşti cu 2 la sută, în anul 2015, faţă de minus 1 la sută, cît anticipa în aprilie acest an. Prognoza revizuită a fost inclusă în proiectul de modificare a bugetului de stat, aprobat joi de Guvern, informează MOLDPRES.

Evoluţiile macroeconomice recente, inclusiv scăderea mai pronunţată a comerţului exterior, criza regională, reducerea cererii externe, a transferurilor băneşti şi finanţărilor, a determinat Ministerul Economiei să ajusteze previziunile la noile realităţi.

Experţii ministeriali estimează o rată anuală a inflaţiei pe sfîrşit de an de 13,5 la sută, faţă de 7,6 la sută, cît prognozau anterior. Situaţia privind comerţul exterior va fi mai proastă, pe fondul scăderii cererii de consum.  Potrivit Ministerului Economiei, exporturile vor scădea cu 17 la sută, iar importurile cu 23 la sută.

După un an agricol secetos care a compromis recolta, se prefigurează o scădere cu 12 la sută în agricultură, faţă de creşterea de 1 la sută la care anterior se aşteptau experţii. Pe de altă parte, industria va înregistra un avans de 4,5 la sută, cu 0,5 puncte procentuale peste nivelul luat în calcul la elaborarea bugetului pe anul 2015. Se vor diminua investiţiile în active materiale cu 5 la sută faţă de anul precedent.

Totodată, Ministerul Economiei estimează un salariu mediu nominal pe economie mai mare cu 100 de lei, decît planifica anterior. Cîştigul salarial va urca la o medie de 4600 lei lunar. Mai optimistă este şi previziunea privind cursul mediu anual de schimb de 19 lei pentru un dolar.

Recent Banca Mondială a anunţat că a menţinut prognoza privind evoluţia economiei moldoveneşti în anul 2015 la nivel de minus 2 la sută, iar FMI îşi menţine estimările privind contractarea economiei Republicii Moldova cu 1 la sută în acest an.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!