ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pentru următoarele şapte zile meteorologii prognozează o temperatură maximă a aerului de 15 grade

14:33 | 27.10.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru perioada 28 octombrie – 3 noiembrie o temperatură maximă a aerului de 15 grade de căldură, informează MOLDPRES. 

Potrivit meteorologilor, în acest interval de timp cerul va fi mai mult senin, iar vremea fără precipitaţii. Dimineaţa, pe arii restrînse, se va produce ceaţă. 

Temperatura aerului, noaptea, pe 28 octombrie, se va situa între 2 grade de frig şi 3 grade de căldură, pe 29 – 30 octombrie între 0 grade şi 5 grade de căldură, pe 31 octombrie – 1 noiembrie între 3 grade de frig şi 2 grade de căldură, iar pe 2 şi  3 noiembrie între 0 şi 5 grade de căldură. 

Ziua, temperatura maximă a aerului, pe parcursul perioadei, va oscila între 10 şi 15 grade de căldură. 

Conform datelor multianuale /1886-2014/  ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în această perioadă, la Chişinău, o temperatură maximă a aerului de 23,2 grade de căldură s-a înregistrat pe 28 octombrie 2013, iar minimă – de 9,8 grade de frig, pe 28 octombrie 1912. 

(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)

img15007210

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!