Curtea Constituţională a avizat pozitiv organizarea unui referendum cu privire la modificarea Constituţiei
12:30 | 10.11.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 10 nov. /MOLDPRES/. Curtea Constituțională /CC/ a dat astăzi aviz pozitiv pentru organizarea unui referendum cu referire la modificarea Constituției. Acesta prevede retragerea imunității deputaților, reducerea numărului lor de la 101 la 71, alegerea directă a președintelui țării, precum şi modalitatea de demitere a acestuia, informează MOLDPRES.
Preşedintele CC, Alexandru Tănase, referindu-se la procedura de modificare a Constituţiei prin referendum, a declarat că Curtea Constituţională „pe lîngă oferirea unui aviz favorabil autorilor acestui proiect, a clarificat şi procedura de organizare a exerciţiului, prin care s-a decis că Parlamentului îi revine un rol tehnic, doar de a stabili data cînd urmează să aibă loc acest referendum şi de a aloca mijloacele financiare necesare desfăşurarea acestuia”.
Totodată, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a precizat că „CEC a purces deja la examinarea acestui dosar. După 15 zile din data depunerii cererii, reprezentanţii Comisiei urmează să se expună, apoi să înregistreze grupul de iniţiativă, după care va elibera listele de subscripţii şi legitimaţiile persoanelor care vor colecta semnăturile cetăţenilor”.
Potrivit procedurii, în decursul a 2-3 luni, urmează să fie colectate cîte 20 de mii de semnături din cel puţin jumătate din unităţile administrative teritoriale.
După verificarea semnăturilor, numărului acestora, corectitudinea colectării, CEC va trebui să aprobe iniţiativa şi să transmită dosarul Parlamentului, care va numi data referendumului.
Avizul Curţii Constituționale este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Proiectul de modificare a Constituţiei a fost depus la CEC la data de 5 noiembrie de către un grup de iniţiativă.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)