Agenda zilei de joi, 12 noiembrie 2015
08:40 | 12.11.2015 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Ministerul Educației cu sprijinul Misiunii Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice (EUHLPAM) lansează dezbaterile publice pe marginea Programului Național pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Educație.
Ora 09.30, Centrul de conferințe Summit Events, str. Tighina, 49/3.
***
Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei organizează Colocviul național cu participare internațională „Lecturi in memoriam academicianului Silviu Berejan".
Ora 10.00, AȘM, Sala Azurie, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 1.
***
Agenţia de Dezvoltare Regională Centru în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia, va organiza Forumul internațional „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional”.
Ora 10.00, Centrul de Instruire și Agrement, s. Ivancea, raionul Orhei.
***
Uniunea republicană a asociațiilor producătorilor agricoli Uniagroprotect, Federația națională a agricultorilor „Agroinform” și Asociația industriei alimentare invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă cu tema: „Situația dezastruoasă din agricultură și apelul public către viitorul candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”.
Ora 11.00, sala de conferinţe a Agenţiei „INFOTAG”.
***
Ambasada Slovaciei în R. Moldova, prin intermediul SlovakAid, lansează proiectul „Aprovizionarea pacienților social-vulnerabili cu aparate auditive și cu tonometre”. Proiectul este implementat de Asociația Obștească „Homecare” în 2015.
Ora 11.30, sala de conferințe „Sălcioara”, str. Pușkin 39, mun. Chișinău.
***
Banca Mondială, Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și HelpAge International organizează briefingul “Abordarea îmbătrînirii în Republica Moldova”.
Ora 12.30, sediul Băncii Mondiale în Moldova, str. Pușkin 20/1, sala mare de conferințe, etajul 2 .
***
Un grup de deputaţi din fracţiunea parlamentară a PLDM vor depune o sesizare la Curtea Constituţională.
Ora 10.00.
***
Un grup de experţi din societatea civilă invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Politicile dezastruoase ale statului în domeniul energetic şi impactul social al acestora”.
Ora 13.00, Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
***
Asociaţia pentru Politică Externă (APE) invită la şedinţa Clubului de Presă APE cu genericul: „Implementarea programului LEADER al UE trebuie să devină o condiţie esenţială pentru promovarea dezvoltării rurale în Republica Moldova” .
Ora 11.00, Agenţia de presă IPN.
***
Un grup de veterani ai Războiului de la Nistru invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Instituţiile statului nu reacţionează la probele prezentate de veterani privind existenţa schemelor criminale, din cauza că ele însele le tutelează”.
Ora 12.00, Agenţia de presă IPN.
***
Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova invită reprezentanţii mass-media la dezbaterile publice cu tema: „Despre ce tace societatea civilă? Viziuni asupra procesului de negocieri privind formarea coaliţiei de guvernare”, ediţia XLIV din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.
Ora 14.00, Agenţia de presă IPN.
***
La Librăria din Centru din Chișinău va avea loc lansarea volumului ”Iluzia tăcerii” de Gheorghe Grâu, apărut la Editura Cartier.
Ora 18.15, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 126.
***
La Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport se desfășoară seminarul „Metodica predării jocului național OINA” cu participarea profesorilor de educație fizică din învățămîntul general.
Ora 10.00, USEFS.
***
La Muzeul Național de Istorie a Moldovei este prezentată, pînă la 15 ianuarie 2016, expoziția „Identităţile heraldice ale R. Moldova”. Evenimentul este dedicat împlinirii a 25 de ani de la aprobarea Drapelului și Stemei de stat şi aniversării a 20-a a instituirii Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.
***
În perioada 10-25 noiembrie la Biblioteca Naţională va deschisă Expoziția de fotografii "Drumul de Mătase - o nouă perspectivă" și "Tempoul Chinei", organizată de Ambasada Republicii Populare Chineze la Chișinău în parteneriat cu instituția-gazdă.
***
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei găzduiește, pînă pe 7 decembrie, expoziţia aniversară „Valentina Rusu-Ciobanu - 95 de ani de la naştere”.
***
La aceeași instituție este deschisă, pînă pe 15 noiembrie, expoziţia comemorativă Leonid Grigoraşenco.
***
Același muzeu prezintă, de asemenea pînă la 15 noiembrie, Bienala internaţională de gravură contemporană, ediţia I, Iaşi, România.
***
Centrul expozițional "C. Brâncuşi" găzduiește, pînă pe 22 noiembrie, expoziţia aniversară de pictură şi grafică a artistului plastic Vladimir Palamarciuc.
2. OASPEȚI ȘI DELEGAȚII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Parlamentari din statele membre și partenere NATO, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai mediul academic şi sectorului asociativ participă la cel de-al 90-lea Seminar Rose-Roth al Adunării Parlamentare NATO se desfășoară la Chişinău, în perioada 11-13 noiembrie 2015.
***
Un grup de experţi NATO efectuează, în perioada 10-13 noiembrie curent, o vizită de lucru la Ministerul Apărării, în contextul implementării Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare a Republicii Moldova (Defence Capacity Building Initiative - DCBI).
3. MISIUNI MOLDOVENEȘTI PESTE HOTARE
Federaţia de Promovare a Turismului din Moldova participă la Tîrgul de Turism al României care se desfăşoară în perioada 12-15 noiembrie la Bucureşti, în cadrul căruia Federaţia de Promovare a Turismului din Moldova și Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România vor semna un acord de cooperare şi colaborare.
(Editor A. Răileanu)