ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE a majorat tarifele la gazele furnizate consumatorilor cu 9,8 la sută, sub nivelul aprobat pe 18 iulie

13:14 | 13.11.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat hotărîrea de a suspenda decizia din 18 iulie 2015, care prevede majorarea tarifului la gazele naturale cu 15,4 la sută. Noile tarife stabilite astăzi sînt cu 9,8 la sută mai mari decît cele aprobate în septembrie 2011, informează MOLDPRES.

ANRE a decis să diminueze cu 4,6 la sută noile tarife față de nivelul aprobat în iulie, după finalizarea dezbaterilor publice pe marginea rapoartelor de audit extern asupra calculelor noilor tarife la gazele naturale.

Noul tarif pentru populație cu un consum lunar de pînă la 30 metri cubi este de 6 556 lei pentru o mie de metri cubi, iar pentru consumul de peste 30 metri cubi a fost stabilit un tarif de 6830 lei pentru o mie de metri cubi. La furnizarea de gaze se aplică o taxă pe valoarea adăugată de 8 la sută, astfel că în fine preţul se va ridica cu 524 şi, respectiv, 546 lei pentru o mie de metri cubi.

Tariful pentru centralele electrice cu termoficare şi centralele termice pentru producerea și aprovizionarea cu energie termică a consumatorilor de tip urban prin sisteme de alimentare centralizată a fost stabilit la nivel de 5712 lei pentru o mie de metri cubi, față de 6 028 lei aprobat la 18 iulie. Alți consumatori finali, instalațiile de gaze ale cărora sînt racordate la rețelele de distribuție de presiune înaltă, vor achita 5 872 lei pentru o mie de metri cubi.

Consiliul de Administraţie al ANRE a anunțat că după aprobarea de către Parlament a proiectului la Legea cu privire la gazele naturale referitor la anularea unui amendament la legea respectivă, intrat în vigoare în august 2014, care a dus la creşterea substanțială a tarifului de transport a gazelor, tarifele vor fi revizuite.  Experții susțin că în acest caz creșterea ar fi mai mică.

Includerea în costul transportului a serviciilor de transportare internațională a gazelor naturale în regim de tranzit, în urma deciziei din anul trecut, a condus la creşterea tarifului reglementat de transport de 16 ori.

Vicepreședintele Consiliului de administrație al Moldovagaz, Iacob Cazacu, a declarat că noile  tarife nu acoperă cheltuielile, astfel că întreprinderile vor suporta pierderi financiare. El a adăugat că în prezent pierderile se ridică la 3,7-3,9 milioane de lei pe zi. Moldovagaz va ataca în instanță decizia ANRE, a mai spus Iacob Cazacu.

Noile tarife pentru gazul natural și energia electrică vor intra în vigoare după publicarea în „Monitorul Oficial”. Ultima modificare a tarifelor la gazele naturale a fost operată de ANRE la sfîrșitul lunii septembrie 2011, cînd tariful mediu a fost majorat cu 23,2  la sută, pînă la 5 664 de lei pentru o mie de metri cubi.

Ministerul Economiei a anunțat că la moment, Moldovagaz importă gaze de la Gazprom la prețul de 210,21 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, față de 400,47 de dolari cît achita Republica Moldova în octombrie 2011.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază) 

img15007766

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!