ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consiliul Europei va acorda asistență Republicii Moldova în prevenirea și combaterea discriminării

13:49 | 13.11.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Programul comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei (CoE) “Susținerea eforturilor naționale în prevenirea și combaterea discriminării în Republica Moldova“ a fost lansat astăzi la Chișinău, informează MOLDPRES.

La eveniment au fost prezenți oficiali naționali, europeni, precum și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și internaționale, care activează în domeniul protecției drepturilor omului.

Potrivit șefului Consiliului Europei la Chișinău, Jose-Luis Herrero, “CoE va acorda toată asistența și sprijinul necesar pentru a implementa eficient normele legale ce țin de combaterea și protecția cetățenilor de fenomenul discriminării”.

Oficialul a menționat că în țara noastră “situația discriminării este la o etapă la care trebuie intensiv de lucrat și de ajustat la standardele europene. Adoptarea legii cu privire la egalitatea șanselor și crearea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării sînt principalii pași pe care R. Moldova i-a făcut pentru a proteja cetățenii discriminați. Totuși, autoritățile moldovenești trebuie să-și îndeplinească toate responsabilitățile asumate față de partenerii europeni”.

Obiectivul principal al proiectului este de a sprijini politicile și practicile privind drepturile omului prin asigurarea corespunderii cadrului legislative și de reglementare a domeniului juridic.

Proiectul face parte din Planul de acțiuni 2013-1016 al Consiliului Europei pentru susținerea reformelor democratice și este inclus în Agenda de asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.

(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază) 

img15007767

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!