ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Declaraţiile Premierului interimar cu privire la incidentul din Afganistan

10:08 | 25.11.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a prezidat în această dimineaţă o şedinţă de urgență la Guvern, în legătură cu incidentul produs pe 24 noiembrie 2015 în Afganistan, în care a fost implicat un elicopter ce aparține unei companii din Republica Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului. 

La ședință au fost prezenţi: vicepremierul în exercițiu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, miniștrii în exercițiu al Afacerilor Interne, Oleg Balan și al Apărării, Anatol Șalaru, directorul SIS, Mihai Balan și reprezentanţii Autorității Aeronautice Civile.

Participanţii la şedinţă au examinat situaţia reieşind din informaţiile preliminare, cunoscute pentru moment şi au convenit asupra acţiunilor ce urmează să fie întreprinse de autorităţile Republicii Moldova în situaţia creată.

„Elicopterul MI17-1V este unul privat care activează în Afganistan, conform contractelor cu alte companii private, pentru transportarea ajutorului umanitar. Nu este vorba de un elicopter al ONU. La bord se aflau 21 de persoane, dintre care trei membri ai echipajului moldovenesc şi 18 pasageri afgani”, a comunicat Premierul interimar pentru presă.

Potrivit lui Gheorghe Brega, ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a făcut un șir de solicitări, pe cale diplomatică, pentru a primi informații oficiale cu privire la situația în care se află cei trei cetățeni moldoveni, membri ai echipajului elicopterului capturat în Afganistan.

Premierul interimar a mai menţionat că Republica Moldova a solicitat susţinerea statelor care pot acorda ajutor în eliberarea ostaticilor capturaţi în Afganistan, între care SUA şi România, şi a anunţat că viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, va gestiona activitatea celulei de criză, care a fost creată pe acest caz.

Detalii despre evoluţia situaţiei vor fi aduse la cunoştinţă publicului pe măsura clarificării acestora.

(Editor L. Alcază)

img15008148

img15008148

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!