Un studiu arată că, deși 96,7 la sută din populație apreciază că nivelul corupţiei este înalt, ar admite să dea mită
11:01 | 01.12.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Majoritatea absolută a populaţiei (96,7 la sută) apreciază că nivelul corupţiei în ţară este înalt, însă admite să îşi rezolve problemele pe căi neoficiale, arată un studiu sociologic realizat de Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii „OPINIA”, informează MOLDPRES.
Studiul măsoară percepţia cetăţenilor asupra corupţiei şi sectoarelor vulnerabile la venituri şi proprietăţi nejustificate, conflicte de interese şi incompatibilităţi. Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor Comisiei Naţionale de Integritate a Republicii Moldova”.
Circa 15,5 la sută din respondenţi notează că lăcomia funcţionarilor determină corupţia. O altă cauză este controlul politic asupra instituţiilor publice (13,9 la sută), ceea ce presupune politizarea instituţiilor de ocrotire a normelor de drept şi a celor de reglementare.
Pe de altă parte, 62 la sută din participanții la sondaj ar admite să-şi rezolve problemele pe căi neoficiale prin acțiuni de corupere, dintre aceştia 21,1 la sută sînt dispuşi să ofere funcţionarului public o recompensă sau vreun serviciu dacă problema lor nu s-ar fi putut rezolva altfel.
“Corupția sistemică distruge democrația, subminează funcționalitatea instituțiilor statului, erodează statul de drept și credibilitatea generală în sistemul politic. În cele din urmă, aceasta înseamnă mai puține investiții pentru o dezvoltare durabilă a țării și mai puține șanse pentru oameni, în special cei săraci, de a beneficia de reforme și servicii publice mai bune”, afirmă Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU şi reprezentanta permanentă PNUD.
Potrivit acesteia, raportul sugerează că rădăcinile corupției sînt larg răspîndite nu numai în sectorul public, dar de asemenea sînt alimentate de slaba conștientizare a populației și disponibilitatea acesteia să ofere mită.
“Raportul confirmă preocuparea majoră a cetățenilor Republicii Moldova referitor la nivelul corupției din societate și dorința acestora de implementare, într-o manieră consecventă și hotărîtă, a unor măsuri vizînd combaterea eficientă a acestui fenomen, la toate nivelurile și în toate sectoarele”, menționează Adrian Bîrlă, prim colaborator al Ambasadei României în Republica Moldova.
Raportul elaborat de OPINIA analizează îndeosebi percepţia populaţiei faţă de impactul activităţii CNI. Astfel, doar 6,25 la sută din respondenți sesizează un impact pozitiv asupra nedeclarării veniturilor şi a proprietăţii, majoritatea fiind în aşteptarea unui efect imediat după depistarea neregulilor.
“Rezultatele sondajului de opinie vor justifica și fortifica oportunitatea reformării în ansamblu a sistemului național anticorupție, precum și a Comisiei Naționale de Integritate în special”, este de părere Anatolie Donciu, preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate.
Studiul a fost elaborat în perioada august-noiembrie 2015, pe un eşantion reprezentativ naţional de 1500 de respondenţi.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)