ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pentru următoarele zile, meteorologii prognozează o temperatură maximă a aerului de pînă la 10 grade de căldură

14:54 | 01.12.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru perioada 2–8 decembrie o temperatură maximă a aerului de pînă la 10 grade de căldură, informează MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, în acest interval de timp, cerul va fi mai mult noros, iar vremea fără precipitaţii esenţiale. La mijlocul perioadei, izolat, se va produce ceaţă.

Temperatura minimă a aerului, noaptea, va creşte treptat de la 0 – 6 grade de frig, pînă la 0 şi 5 grade de căldură, spre sfîrşitul perioadei.

Ziua, temperatura maximă a aerului, de asemenea, va creşte de la 1–6 grade pînă la 5–10 grade de căldură, spre sfîrşitul perioadei, iar în zonele cu ceaţă se va situa în jur de 0 grade.

Conform datelor multianuale /1886-2014/ ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în această perioadă, la Chişinău, o temperatură maximă a aerului de 15,7 grade de căldură, s-a înregistrat pe 2 decembrie 1961, iar minimă – de 17,6 grade de frig, pe 2 decembrie 1898.

(Reporter A. Mardare, editor A. Răileanu)

img15008352

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!