ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Experții afirmă că aprecierea euro față de dolarul SUA este consecința unei reacții excesive la decizia BCE

13:46 | 04.12.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Aprecierea monedei unice europene față de dolarul SUA este una temporară și reprezintă o reacție excesivă a investitorilor, după ce Banca Central Europeană (BCE) a decis joi extinderea programului de relaxare și reducerea dobînzii la depozitele bancare, spun experții solicitați de MOLDPRES.

„La mijlocul lunii octombrie euro a intrat pe o tendință de depreciere față de dolar. Astfel dacă la 15 octombrie cotația era de 1,15 dolari SUA pentru un euro, apoi la 3 decembrie un euro era egal cu 1.055 dolari. După ce BCE a decis să reducă rata depozitului cu o zecime de procent, pentru a stimula inflația și creșterea economică, cursul a ajuns în dimineața zilei de 4 decembrie la 1,092, dar acesta este semnificativ mai mic decît ceea ce a fost o lună și jumătate în urmă”, apreciază Sergiu Gaibu, expert la IDIS ”Viitorul”.

El adaugă că după ce reacția excesivă a investitorilor s-a mai domolit, cursul euro față de dolar este în continuă scădere. ”Oricum așteptările pieței sînt mai proaste față de moneda unică europeană decît față de dolar”, menționează Sergiu Gaibu.

După ce a atins maximul de 1,097, cursul a coborît spre amiaza zilei de astăzi la 1,087, deși piața este destul de volatilă. Sergiu Gaibu apreciază drept ”foarte straniu” anunțul BNM că în zilele următoare s-ar putea produce o apreciere semnificativă a euro față de leul moldovenesc.

”Paritatea Euro-USD va fi atinsă în cel mai scurt timp. Economie anemică, austeritate bugetară, drept urmare plecarea masivă a banilor din zona euro, sînt ingredientele de bază pentru deprecierea în continuare a monedei unice europene”, este de părere economistul Veaceslav Ioniță.

Banca Centrală Europeană a decis ieri să micșoreze rata dobînzii la depozite pînă la minus 0.3 la sută și să mențină rata principală de politică monetară și rata de creditare la 0.05 la sută și, respectiv, la 0.3 la sută. De asemenea, a fost extins programul de relaxare cantitativă de 1100 miliarde euro, din septembrie anul viitor pînă în martie 2017, cu posibilitatea prelungirii acestui termen.

Potrivit datelor BNM, la 15 octombrie cînd se înregistra o apreciere mai puternică a monedei unice europene, cursul oficial era de 22.3603 lei pentru un euro, care a coborît pînă la 21.1188 pe 3 decembrie.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img15008473

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!