ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Secretarul General al MAEIE a avut un șir de întrevederi oficiale la Praga

17:56 | 11.12.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 dec. /MOLDPRES/. Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Anatol Vangheli, efectuează, în perioada 10-12 decembrie 2015, o vizită de lucru la Praga, transmite MOLDPRES.

Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE a precizat că programul a inclus întrevederi la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Senatul și Camera Deputaților ale Parlamentului Republicii Cehe. Acțiunea s-a înscris în contextul desfășurării consultărilor interministeriale, cu accent asupra domeniilor consular, managementul resurselor umane, economico-financiar și serviciilor auxiliare din cadrul acestora.

Anatol Vangheli a mulțumit autorităților cehe pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova, Cehia fiind susţinător activ al demersurilor țării noastre în efortul alinierii la normele și standardele comunitare.

Oficialii cehi au apreciat buna cooperare cu Republica Moldova și au subliniat importanța consolidării dialogului bilateral, schimburilor comerciale, identificarea de noi proiecte comune cu atragerea investitorilor cehi pe piața Republicii Moldova. Partea cehă a accentuat necesitatea continuării cursului european și implementarea reformelor de modernizare în țara noastră.

(Editor L. Alcază)

img15008706

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!