Guvernul a operat modificări în procedura de gestionare a fondurilor de rezervă şi de intervenţie
18:33 | 16.12.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat astăzi Regulamentul privind gestionarea fondurilor de urgenţă ale Guvernului. Documentul va reprezenta baza normativă comună pentru administrarea fondului de rezervă şi a fondului de intervenţie ale Guvernului, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Modificările principale prevăd schimbări calitative în procedura de structură, dar şi de stabilire a eligibilităţii cheltuielilor pentru alocare din fondurile de urgenţă. Astfel, fondul de rezervă prevede finanţarea unor măsuri imprevizibile, care nu au fost posibile de planificat, iar fondul de intervenţie este destinat înlăturării consecinţelor negative provocate ca urmare a situaţiilor excepţionale.
O altă prevedere nouă în Regulament este că, pe parcursul anului, volumul aprobat al fondului de intervenţie poate fi suplimentat cu donaţii din partea persoanelor fizice şi juridice.
Proiectul Regulamentului a fost elaborat luîndu-se în calcul practica unor ţări membre ale Uniunii Europene, în special a Sloveniei şi României.
(Editor A. Răileanu)