ODIMM a semnat Acorduri de colaborare cu Asociaţia Incubatoarelor şi Centrelor de Afaceri din România şi Parcul Industrial Galaţi
11:46 | 31.07.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 31 iul. /MOLDPRES/. Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) a semnat ieri două Acorduri de colaborare cu Asociaţia Incubatoarelor şi Centrelor de Afaceri din România (AICAR) şi Parcul Industrial Galaţi, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al ODIMM, la eveniment au participat managerii celor 9 incubatoare de afaceri din Republica Moldova şi reprezentanţii a 11 incubatoare din România. De asemenea, au participat 30 de companii rezidente ale incubatoarelor de pe ambele maluri ale Prutului, interesate în contacte comerciale.
Evenimentul a fost organizat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie şi DAL Consulting din Iaşi, România. Obiectivul evenimentului a fost de a crea un parteneriat de durată între cele două reţele de incubatoare RIAM (Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova) şi AICAR, atît la nivel de echipă managerială, cît şi la nivel de companii-rezidente, precum şi crearea posibilităţilor pentru start-upuri şi structuri de sprijinire şi dezvoltare a afacerilor după modele europene.
Iulia Iabanji, director general ODIMM, a menţionat că semnarea acordului de parteneriat între RIAM şi AICAR va contribui la promovarea rolului incubatoarelor de afaceri în dezvoltarea economiei regionale prin susţinerea creării companiilor noi şi acordarea suportului în faza de lansare şi penetrare pe piaţă. Sursa citată a mai subliniat că incubatoarele sînt partenerul primar al ODIMM-ului în procesul de consultanţă şi informare a mediului de afaceri, privind mecanismele şi instrumente de sprijin pentru sectorul ÎMM.
Vajda Lajos, preşedintele AICAR a prezentat membrilor reţelei metodele de conlucrare a acestora şi scheme inovative de suport în business utilizate de incubatoare ca instrumente de extindere a relaţiilor la nivel regional, național şi internaţional.
De asemenea, în cadrul evenimentului a fost prezentată Reţeaua Întreprinderilor Europene (EEN) şi punctele de contact din ambele ţări, care oferă mai multe oportunităţi pentru internaţionalizarea afacerilor. În special, oportunități de creare a parteneriatelor, posibilități de informare şi consultanţă despre piața UE, organizarea evenimentelor de brokeraj, oportunități de instruire, precum şi susţinerea inovării - transfer de know-how şi de tehnologii.
Asociaţia Incubatoarelor şi Centrelor de Afaceri din România (AICAR) a fost înființată în anul 2010 pentru a consolida rolului Incubatoarelor de Afaceri din România şi de a asigura sustenabilitatea acestora pe termen lung. Misiunea asociaţiei este de a crea o rețea naţională a incubatoarelor şi a centrelor de afaceri și pentru stabilirea relaţiilor internaţionale.
Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova (RIAM) este o platformă de cooperare creată printr-o înțelegere benevolă a membrilor săi, cu scopul de a promova rolul Incubatoarelor de Afaceri în dezvoltarea economică şi recunoașterea acestora la nivel național şi internațional. Reţeaua a fost constituită în 2013, sub egida ODIMM sub forma unei platforme de colaborare pentru 9 Incubatoare de Afaceri amplasate în oraşele Soroca, Ştefan Vodă, Leova, Rezina, Sîngerei, Dubăsari, Nisporeni, Ceadîr-Lunga şi Cimişlia.
Cele 9 Incubatoare de Afaceri, deschise în raioanele ţării au misiunea de a crea un mediu de suport antreprenorial pentru dezvoltarea rapidă şi de durată a strategiilor de afaceri ale firmelor respective şi dezvoltarea economică locală prin crearea de noi companii şi locuri de muncă.
(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)