ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova va fi implementat un program de pregătire a părinților în educarea copiilor

14:28 | 13.09.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. În șase regiuni din țară va fi implementat programul „Mellow Parenting” destinat părinților în pregătirea competențelor educaționale, la diferite etape de dezvoltare a copilului, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), programul, lansat astăzi la Chișinău, a fost preluat din Marea Britanie.

„Acesta se bazează pe principiile de atașament, învăţare socială și teoria comportamentului cognitiv. În acest sens, doi experți internaționali vor instrui viitorii practicanți din R. Moldova, care vor fi licențiați să desfăşoare programul dat. La sfîrșitul cursului, practicanții vor fi sprijiniţi să recruteze părinţi, să conducă și să evalueze ședinţele de grup cu persoanele alese”, se menționează într-un comunicat al instituției.

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, a declarat în cadrul evenimentului că „în primii ani de viaţă ai copilului este foarte important sprijinul celor din jur, pentru a-i asigura un start sigur şi sănătos. Tocmai din aceste considerente este important să oferim familiei suportul necesar la momentul potrivit, prin asigurarea accesului la servicii ce ţin de dezvoltarea abilităților parentale”.

Rezultatele programului „Mellow Parenting”, implementat în Scoţia în perioada anilor 2013-2014, arată o reducere semnificativă a cazurilor de depresie și anxietate la părinţi, o creștere a încrederii în sine la aceștia, o scădere a comportamentului negativ la copii, precum și o reducere a numărului certurilor în familii.

Programul de educație parentală „Mellow Parenting” este finanțat de World Childhood Foundation și implementat de AO „Parteneriate pentru fiecare copil” în colaborare cu MMPSF.

(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)

img16007263

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!