Raionul Ştefan Vodă a stabilit relaţii de colaborare cu Societatea de Cruce Roşie din România
15:09 | 20.09.2016 Categorie: Regiuni
Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Consiliul raional Ştefan Vodă şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, filiala Dîmboviţa, au semnat recent un Protocol de colaborare. Părţile au convenit asupra unui parteneriat ce prevede mai multe programe de asistenţă socială, comunică MOLDPRES.
Raionul Ştefan Vodă şi judeţul Dîmboviţa au stabilit relaţii de înfrăţire în 2013. Timp de trei ani cele două unităţi teritorial-administrative au reuşit să desfăşoare mai multe proiecte comune. La cea din urmă înţelegere s-a ajuns în iulie curent, în timpul vizitei unei delegaţii dîmboviţene la Ştefan Vodă. Atunci a fost semnat un program de finanţare, potrivit căruia Consiliul judeţean Dîmboviţa va contribui cu circa 200 de mii de euro pentru reparaţia capitală a Liceului teoretic “Ştefan Vodă” din oraşul Ştefan Vodă, care va începe pînă la finele anului 2016.
Cooperarea cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, filiala Dîmboviţa, prevede un plan de activităţi de asistenţă socială. Conform acordului, primele ajutoare vor veni la Ştefan Vodă în viitorul apropiat, fiind destinate copiilor din familii defavorizate.
“Punem mare preţ pe colaborarea cu judeţul Dîmboviţa care a devenit mai mult decît un partener. Proiectele comune desfăşurate, precum şi cele pe care le preconizăm, sînt rezultate concrete ale unei munci responsabile, dar şi dovadă a unui legămînt frăţesc dintre cele două administraţii”, a menţionat preşedintele raionului Ştefan Vodă, Nicolae Molozea.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)