MTIC a renovat poligonul de la Chişinău pentru examinarea şoferilor
14:56 | 23.09.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Centrul de examinare a conducătorilor auto din Chişinău a fost reconstruit şi dotat cu echipament performant care permite desfăşurarea mai calitativă a testelor pentru obţinerea permiselor de conducere. Noul poligon a fost prezentat astăzi de ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vasile Botnari, relatează MOLDPRES.
„Schimbările introduse au scopul să fluidizeze procesul de examinare, asigurînd măsuri pentru prevenirea actelor de corupţie. Este un poligon care corespunde tuturor cerinţelor şi standardelor europene, de la care ne aşteptăm la şoferi bine pregătiţi şi instruiţi conform tuturor rigorilor de specialitate”, a menţionat Botnari.
Ministrul a specificat că renovarea centrelor de examinare face parte din conceptul de reformare a sistemului de pregătire a conducătorilor auto, lansat în luna mai şi care urmează să fie implementat de la începutul anului 2017. „Vom asigura toate condiţiile pentru pregătirea şoferilor, pentru a avea un trafic sigur şi protejat”, a subliniat oficialul.
Pentru reconstrucţia poligonului de la Centrul de examinare din municipiul Chişinău s-au cheltuit aproximativ 2,7 milioane de lei. Pe lîngă elementele tradiţionale, poligonul a fost asigurat şi cu un lot de automobile noi, dotate cu sisteme electronice ce vor exclude factorul uman în timpul examinării. Potrivit Centrului Resurselor Informaționale de Stat (CRIS) „Registru”, poligoane noi sînt deja operaţionale la Chişinău, Bălţi şi Criuleni, iar la Cahul şi Ocniţa sînt la etapa de proiectare. „Pe parcursul anului viitor preconizăm să renovăm poligoanele pentru probele practice de la toate cele 11 centre de examinare a conducătorilor auto din ţară”, au afirmat responsabili de la CRIS „Registru”.
Examinarea practică a şoferilor pe poligonul din capitală se efectuează pe 15 rute, dintre care 10 automobile testează şoferii pentru categoria B, iar cinci – pentru categoriile C, D şi E (mijloace auto de proporţii).
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)