ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Transporturilor a anulat contractul cu firma română care urma să repare traseul Chişinău-Giurgiuleşti

10:39 | 25.09.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) a anunţat ieri că a reziliat contractul cu întreprinderea „Pa&Co International SRL” din România, care a fost selectată în cadrul unei licitații internaționale să repare traseul M3 Chişinău-Giurgiuleşti, comunică MOLDPRES.

Această decizie, care este o premieră pentru R. Moldova, a fost luată  după o serie de tentative eşuate de a ajuta antreprenorul să îndeplinească lucrările conform documentaţiei de licitaţie. „Incapacitatea antreprenorului  de a  produce progres pe acest contract (aproape 2,6% din volumul lucrărilor) şi eşecul total de a asigura un management adecvat al traficului a determinat conducerea MTID şi cea a Unităţii de implementare a proiectului să rezilieze prezentul contract”, se indică într-un comunicat al ministerului.

Contractul reziliat include porțiunea de drum de la kilometrul 151 pînă la km 171 de pe traseul Ciumai - Vulcănești și tronsonul de la kilometrul 179 pînă la km 190 de pe sectorul Vulcănești – acces spre satul Cișmichioi.

Ministrul de resort Iurie Chirinciuc a dispus ca pe porţiunea indicată în contract să fie efectuate un şir de  lucrări urgente ce vor face acest drum operaţional în perioada rece. Totodată, pînă în primăvară vor fi pregătite documentele pentru relicitarea acestui sector de drum, astfel încît în vara anului 2017 să înceapă alte lucrări.

Contractele cu agentul economic din România au fost semnate în martie 2014, iar lucrările au început în august 2014. Conform contractului, termenul de realizare a lucrărilor este de doi ani plus 365 de zile - perioadă de notificare a defectelor. Darea în exploatare a lucrărilor urma să fie făcută pe 28 august 2016.  

Valoarea contractului semnat cu firma  din România constituie 19 milioane de euro, bani oferiţi sub formă de împrumut de Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare. Este pentru prima dată cînd R. Moldova anulează un contract finanţat de partenerii europeni de dezvoltare.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img16007598

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!