Femeile din Căuşeni au creat parteneriate puternice cu organizaţii internaţionale, potrivit UN Women-Moldova
14:10 | 12.10.2016 Categorie: Regiuni
Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. Peste 30 de doamne cu funcţii de conducere din raionul Căuşeni au participat ieri la o întrunire dedicată rolului femeii în viaţa publică şi politică. La eveniment a fost prezentă Asya Varbanova, consilier principal al Programului Naţiunilor Unite pentru Femei (UN Women), informează MOLDPRES.
Reprezentanta ONU a menţionat că în două domenii deosebit de importante – promovarea participării femeilor în politică şi eliminarea violenţei – UN Women în R. Moldova şi Programul ONU “Femeile în politică” are parteneriate puternice în Căuşeni. “Ne bucurăm că avem aici susţinerea administraţiei care sprijină activ aceste iniţiative. Ne-am dori să multiplicăm experienţa noastră la Căuşeni şi în alte regiuni ale ţării”, a subliniat Asya Varbanova.
La rîndul său, preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, a accentuat că este un lucru firesc să existe egalitate de gen în politică. “Din păcate, în prezent nu e tocmai aşa, însă cred că lucrurile se vor schimba. Avem femei care merită să ia parte activă în procesele decizionale, numai că bărbaţii cedează cu greu fotoliile de primar, consilier sau oricare altă funcţie de conducere”, a specificat preşedintele raionului Căuşeni.
Întrunirea de la Căuşeni s-a desfăşurat sub genericul „Generația leadership-ului – încă un pas, un alt nivel” şi a fost moderată de Vera Ciuchitu, preşedintele unei asociaţii obşteşti din oraşul Căuşeni. Potrivit Verei Ciuchitu, femeile din Căuşeni au o poziţie clară şi se implică în mai multe proiecte menite să accelereze rolul femeii în viaţa publică. Printre acestea sînt programe implementate cu susţinerea partenerilor din Olanda, Guvernului Suediei, Fundaţiei “Soros Moldova” etc.
Conform rezultatelor electorale obţinute în cadrul alegerilor locale generale din vara anului 2015, doar 20,6% dintre primarii aleşi sînt femei. Potrivit experţilor Asociaţiei Promo-LEX, partidele din R. Moldova care promovează femeile în rîndul candidaţilor le poziţionează pe locuri cu mai puţine şanse de a accede la o funcţie decizională. Astfel, după validarea rezultatelor alegerilor din vara trecută, din 898 de primari doar 185 (20.6%) sînt femei, or, fiecare al cincilea primar din ţară este femeie.
(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)