ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scrierea lui „â” şi „sunt” în limba română a devenit obligatorie în instituţiile de învăţămînt din R. Moldova

12:47 | 18.10.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Normele ortografice ale scrierii lui „â” şi „sunt” în grafia limbii române au devenit obligatorii pentru instituţiile de învăţămînt din R. Moldova. Un ordin în acest sens a fost semnat ieri de ministrul Educaţiei, Corina Fusu, cu scopul de „a asigura respectarea prevederilor Consiliului Suprem pentru ştiinţă şi dezvoltare tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM)”, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Educaţiei, conducătorii instituţiilor de învăţămînt vor asigura implementarea în sistemul de instruire a recomandărilor de aplicare a normelor ortografice de scriere a lui „â” şi „sunt” în limba română.

Ordinul stipulează, de asemenea, că elaborarea, tipărirea manualelor, ghidurilor metodice, materialelor didactice şi a altor suporturi şi resurse educaţionale se va efectua cu respectarea normelor ortografice de scriere a lui „â” şi „sunt” în limba română.

Anterior, Consiliul Suprem pentru ştiinţă şi dezvoltare tehnologică al AŞM a aprobat un proiect de hotărîre care prevede revenirea la „â” şi „sunt” în grafia limbii române, potrivit normelor ortografice cuprinse în „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române”, ediţia a II-a, Bucureşti, 2005.

Acest proiect de hotărîre urmează să fie examinat de Guvern, pentru a fi ulterior prezentat spre aprobare Parlamentului R. Moldova. Pînă la decizia finală, Consiliul a pus în sarcina Institutului de Filologie al AȘM elaborarea unei metodologii privind aplicarea normelor ortografice ale scrierii lui „â” şi „sunt” în grafia limbii române, ţinînd cont de Hotărîrea Adunării Generale a Academiei Române din 17 februarie 1993.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img16008222

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!