Autorităţile din Regiunea de Sud au fost instruite pentru a obţine finanţare în proiecte transfrontaliere
13:38 | 03.11.2016 Categorie: Regiuni
Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Regiunea de Dezvoltare Sud au examinat ieri la Cimişlia oportunităţi de finanţare în cadrul noilor programe transfrontaliere. Evenimentul a fost organizat de Agenţia de Dezvoltare Austriacă în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), informează MOLDPRES.
Sesiunea a fost desfăşurată în contextul lansării ulterioare a propunerilor de proiecte eligibile pentru ţara noastră în Programele Operaţionale comune pentru 2014-2020 (România – R. Moldova şi Bazinul Mării Negre), precum şi Programul transnaţional Dunărea 2014-2020.
„Împreună cu partenerii austrieci avem scopul să creştem nivelul de pregătire al potenţialilor beneficiari de finanţare europeană. Am explicat participanţilor chestiuni importante astfel încît la etapa finală să avem cît mai multe proiecte bune în Regiunea de Sud, acceptate pentru finanţare”, a menţionat Oxana Paierele, şef de direcţie la MDRC.
Totodată, la întrunire au fost prezentate programe transfrontaliere ce ar putea fi implementate ţinînd cont de proiectele de succes realizate în perioada de finanţare 2007-2013, împreună cu parteneri din România, Polonia, Letonia, Ucraina ş.a.
În ultimii ani, datorită programelor de cooperare transfrontalieră, în zona de sud a R. Moldova au fost finalizate mai multe proiecte cu finanţare europeană. Este vorba de lucrări în domeniile aprovizionare cu apă şi canalizare, agricultură, administraţie publică, managementul deşeurilor, dezvoltarea infrastructurii rurale etc. Cele mai active raioane în acest sens au fost Cahul, Leova, Cimişlia, Ştefan Vodă şi Căuşeni.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)