O expoziţie dedicată aniversării a 25-a a stabilirii relaţiilor diplomatice moldo-americane a fost deschisă la Chişinău
18:27 | 28.02.2017 Categorie: Cultură
Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. O expoziţie de fotografii şi documente consacrată aniversării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii a fost inaugurată astăzi la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat ministrul Culturii, Monica Babuc, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, James D. Pettit, primul Ambasador al SUA în R. Moldova, Mary Pendleton, și primul Ambasador al Moldovei în SUA, Nicolae Țîu, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău.
În alocuțiunea sa, ministrul Culturii, Monica Babuc a menţionat că timp de 25 de ani, Statele Unite ale Americii au acordat Republicii Moldova asistenţă şi suport financiar în diferite domenii. Potrivit oficialului, graţie acestui sprijin au fost renovate mai multe instituţii de cultură din întreaga ţară.
Ministrul Culturii şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Guvernul american pentru sprijinul acordat în cadrul proiectului de restabilire a Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni, proiectului USAID legat de Complexul cultural Orheiul Vechi, proiectului de conservare a limbii şi tradiţiilor culturale ale poporului găgăuz ş.a.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, James D. Pettit, a subliniat, la rîndul său, că pe parcursul celor 25 de ani relaţiile bilaterale dintre cele două ţări au cunoscut o dezvoltare aprofundată şi această dezvoltare are continuitate.
În cadrul evenimentului, Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” a lansat un plic consacrat aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre R. Moldova și SUA.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii au fost stabilite la 28 februarie 1992.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)