Experții FMI au apreciat progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău
19:17 | 28.02.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip și șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), Ben Kelmanson, au prezentat astăzi, într-un briefing de presă comun, concluziile primei misiuni de evaluare a implementării Acordului Republicii Moldova cu FMI, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Premierul a reiterat importanța Acordului cu FMI pentru Republica Moldova, inclusiv în vederea promovării reformelor necesare, consolidarea economiei naționale și îmbunătățirea vieții cetățenilor. „Sîntem recunoscători că, înainte de orice bani, Fondul Monetar Internațional ne-a acordat un credit de încredere, care ne-a permis să deblocăm finanțări externe și să revenim la bune relații cu partenerii noștri de dezvoltare. Pe lîngă cei 180 milioane de dolari SUA, oferiți în cadrul Acordului cu FMI, acesta este important pentru noi deoarece este gîndit în sensul disciplinării noastre macroeconomice”, a declarat Pavel Filip.
La rîndul său, șeful misiunii Fondului Monetar Internațional a mulțumit autorităților pentru deschiderea și cooperarea de care au dat dovadă pe parcursul celor două săptămîni cît a durat misiunea de evaluare. „Experții Fondului Monetar Internațional și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la o înțelegere privind prima evaluare a programului de reforme economice susținut prin acordul pe trei ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare și a Mecanismului de finanţare extinsă. Consiliul directorilor executivi al FMI va analiza raportul misiunii în luna aprilie, după ce autoritățile Republicii Moldova vor implementa o serie de acțiuni prealabile. În urma finalizării evaluării programului, Republica Moldova va putea accesa 15,7 milioane drepturi speciale de tragere, adică circa 21,2 milioane de dolari SUA”, a menționat Ben Kelmanson.
Totodată, reprezentantul FMI a remarcat că autoritățile de la Chișinău au înregistrat progrese în eliminarea vulnerabilităților persistente în sectorul financiar-bancar și în implementarea reformelor structurale. „Eforturile depuse au contribuit la restabilirea stabilității financiare. Continuarea cu fermitate a eforturilor de reabilitare a sistemului financiar-bancar, inclusiv perfecționarea guvernării și îmbunătățirea situației financiare a băncilor comerciale, precum și fortificarea cadrului de reglementare și supraveghere sînt vitale pentru susținerea creșterii economice și crearea noilor locuri de muncă”, a mai spus șeful misiunii Fondului Monetar Internațional.
În același timp, Prim-ministrul a menţionat că actuala vizită este, în linii mari, pozitivă pentru Republica Moldova. „În continuare urmează a fi depus un efort la fel de consistent pentru a îndeplini angajamentele și a ne încadra în termenii agreați cu echipa Fondului. Sîntem determinați să punem în aplicare măsurile convenite pentru că ele, chiar dacă ne impun să ieșim din zona de confort, sînt în final în beneficiul nostru”, a subliniat Pavel Filip.
Printre progresele atestate de echipa de experți a Fondului Monetar Internațional se regăsesc cele din domeniul energetic, bancar și bugetar. Totodată, au fost îmbunătățite prognozele și indicatorii macroeconomici ai Republicii Moldova, conveniți cu FMI. Astfel, creșterea PIB pentru anul în curs a fost stabilită la 4,5%, față de 3% care a fost pusă la baza bugetului pentru 2017. La sfîrșitul anului 2016 a fost atins cel mai jos nivel al inflației din ultimii ani - 2,4 %, de la 13,5 % înregistrat în anul 2015. De asemenea, experții au estimat creșterea exporturilor la nivel de 10 % și a importurilor de 8 %, dar și mărirea salariului nominal mediu lunar pe economie cu circa 10,1 % față de anul trecut.
Totodată, Pavel Filip a spus că s-a convenit asupra aprobării unui Document de dezvoltare economică, care urmează să fie elaborat pînă la mijlocul lunii martie a.c. și care va sta la baza actualizării Strategiei Naționale de Dezvoltare Moldova 2020, precum și asupra întreprinderii măsurilor necesare pentru a reduce sărăcia și a asigura creșterea economică a Republicii Moldova. „În sectorul bugetar, ne asumam să menținem și să dezvoltăm sistemul de protecție socială și să alocăm din buget resurse pentru susținerea familiilor social vulnerabile. Vom continua să punem în aplicare reforme care să îmbunătățească independența, eficiența și responsabilitatea sistemului judiciar și a instituțiilor anticorupție. Aceste acțiuni sînt necesare pentru a construi încrederea cetățenilor în Guvern, pentru a încuraja investițiile străine și a sprijini creșterea economică durabilă a țării”, a conchis Pavel Filip.