ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon: „Cetăţenilor moldoveni li se vor ridica interdicțiile de intrare în Federația Rusă”

13:00 | 01.03.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Cetăţenilor moldoveni li se vor ridica interdicțiile de intrare în Federația Rusă, care le-au fost aplicate mai devreme, inclusiv în cazul persoanelor care au săvîrșit contravenții administrative. Anunţul a fost făcut astăzi de către Preşedintele statului, Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă, informează MOLDPRES.

Potrivit şefului statului, demnitarii ruși au luat ieri decizia de a aplica o amnistie migrațională faţă de cetățenii moldoveni. „În urma aplicării prevederii, doar persoanele care au intentate dosare penale în Rusia nu vor putea fi amnistiați migrațional și nu vor putea avea acces pe teritoriul Federației Ruse. Este unul dintre rezultatele vizitei mele la Moscova și mă bucur că această promisiune a preşedintelui rus Vladimir Putin a fost înfăptuită atît de prompt”, a declarat Igor Dodon.

Preşedintele a specificat că cele circa 250 000 de persoane care au regimul de ședere depășit și se află încă pe teritoriul rus, se pot adresa la Secția locală a Direcției principale pentru probleme migraționale a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al Federaţiei Ruse cu o cerere în vederea legalizării lor pe teritoriul Federației Ruse. Acest drept poate fi exercitat doar pînă pe 20 martie anul curent. De asemenea, „MAI al Federaţie Ruse a remis către Serviciul de Grăniceri rus lista a 17 500 de cetățeni moldoveni care acum se află în afara teritoriului rusesc și au interdicția de a-l vizita, acestora, la fel, le vor fi retrase interdicțiile”, a specificat Igor Dodon.

De asemenea, lista nominală a persoanelor cărora le-au fost retrase interdicţiile va fi făcută publică pînă la sfîrșitul săptămînii curente. „Le mulțumesc mult colegilor din Federația Rusă pentru acest gest generos, îi mulțumesc personal domnului președinte Vladimir Putin. Îi îndemn pe cetățenii noștri să profite de această oportunitate, să se adreseze la secțiile menționate pentru a-și ridica interdicțiile, îi îndemn să nu încalce legislația Federației Ruse și să reprezinte destoinic R. Moldova, în orice ar face”, a conchis şeful statului.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img17001648

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!