ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alocaţiile anuale pentru agricultură vor constitui cel puţin 2% din veniturile bugetului de stat

13:25 | 02.03.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Alocaţiile anuale din bugetul de stat, cumulativ cu alte surse, pentru Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediul rural vor constitui cel puţin 2% din veniturile aprobate ale bugetului de stat, potrivit Legii cu privire la principiile subvenționării în agricultură și dezvoltare rurală, care va fi publicată mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Noua lege va permite perfecționarea sistemului de subvenționare a producătorilor agricoli din ţară şi ajustarea acestuia la bunele practici europene. Astfel, va fi posibilă planificarea și stabilirea măsurilor de subvenționare conform Strategiei naționale de dezvoltare agricolă și rurală pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, asigurînd astfel, o continuitate a măsurilor de sprijin.

La fel, vor fi asigurate facilități pentru tinerii fermieri şi măsuri de stimulare a producătorilor autohtoni de utilaje şi echipament, susținerea tinerilor producători agricoli/femeilor, prin majorarea cuantumului subvențiilor, posibilitatea acordării subvențiilor în avans şi acordarea subvenției pentru investiția efectuată și aplicarea treptată, începînd cu 2020, a plăților directe la hectar de teren lucrat.

Totodată, documentul prevede că începînd cu anul 2020, producătorii agricoli care nu vor fi înregistraţi în baza de date a Sistemului informaţional integrat agricol nu vor putea accesa subvenţii.

Legea intră în vigoare începînd cu 1 ianuarie curent.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17001697

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!