ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu şeful Delegaţiei UE în R. Moldova

16:36 | 09.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/.  Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a comunicat pentru MOLDPRES Biroul politici de reintegrare. 

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea evoluţiilor în procesul de negocieri, referindu-se la cele mai importante subiecte de pe agenda dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol, dar şi la perspectivele de soluţionare a acestora.

S-a convenit asupra necesităţii menţinerii unui dialog constructiv, axat pe aspecte de interes comun şi pe sprijinirea multidimensională a procesului de reglementare transnistreană, cu accent pe realizarea proiectelor de dezvoltare multilaterală, implementate în Republica Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. 

img17001868

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!