Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor va fi publicat în Monitorul Oficial
13:25 | 23.03.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor şi cea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Noua formulă de calcul a pensiilor va asigura legătura dintre contribuțiile de asigurări sociale și mărimea pensiei. Prin urmare, pensiile stabilite de la 1 aprilie 2017 se vor majora, în medie, cu 45 la sută, potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
De asemenea, din 1 aprilie curent, va începe valorizarea venitului asigurat pentru pensiile aflate în plată pentru circa 80 mii de beneficiari. Aceasta este prima etapă și vizează pensiile stabilite în perioada 2001-2008.
Valorizarea pensiilor se va efectua conform unui grafic stabilit de către Casa Națională de Asigurări Sociale. De la 1 aprilie 2018 se vor valoriza pensiile stabilite în anii 2009–2011, de la 1 aprilie 2019 cele stabilite în anii 2012–2014, iar din 1 aprilie 2020 vor fi valorizate pensiile stabilite în perioada 2015–31 martie 2017.
Totodată, Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare prevede: coeficienții de valorizare a venitului mediu lunar asigurat pentru perioada 01.01.1999 - 01.01.2017; coeficienții indexării pensiilor pentru perioada 1999-2017; modalitatea de valorizare a venitului mediu lunar asigurat pentru pensiile aflate în plată, precum și alte prevederi ce țin de calculul pensiei și al stagiului de cotizare.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)