Președintele R. Moldova, Igor Dodon a primit scrisorile de acreditare a noilor ambasadori agreați
16:55 | 23.03.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Președintele țării, Igor Dodon a primit, astăzi, scrisorile de acreditare a noilor ambasadori agreați, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
Aceștia sînt:
- al Republicii Filipine, dna Maria Fe Tanabe Pangilinam;
- al Republicii Populare Bangladesh, Muhammad Mahfuzur Rahman;
- al Republicii Tadjikistan, Kholboboev Fayzullo Samadovich;
- al Republicii Kazahstan, Samat Ordabaev;
- al Canadei, Kevin Hamilton.
În cadrul întrevederilor, șeful statului a urat fiecărui ambasador succes în îndeplinirea mandatului, pronunțîndu-se pentru aprofundarea, atît a dialogului politic la nivel înalt, cît și pentru dinamizarea cooperării bilaterale în toate domeniile de interes comun cu fiecare dintre statele pe care le reprezintă.
Totodată șeful statului a dat asigurări că va sprijini toate inițiativele care vor contribui la impulsionarea și extinderea raporturilor de colaborare în beneficiul statelor noastre.